No comments yet

Lecții despre conducere din Vechiul Testament (1)

Adam – primul lider din istorie

Adam a fost primul om creat și primul lider din istoria omenirii. Pentru o vreme, s-a descurcat destul de bine, că nu a avut de condus alți oameni. Nu citim să fi făcut în perioada aceasta vreo greșeală, să fi nesocotit „fișa postului” trasată de Dumnezeu; nu auzim să fi pus vreun nume nepotrivit animalelor, nu avem detalii despre lipsa de rod a copacilor din grădină… Adam s-a priceput destul de bine să se conducă pe sine și grădina lui, câtă vreme a fost singur. Se spune că cel mai greu este să te conduci pe tine însuți, iar unii oameni au această problemă azi, că nu se pot conduce sau „coordona” nici pe ei înșiși, darămite o comunitate umană ce le este dată în grijă… Iată că Adam a reușit.

Episodul întâi ar avea coordonatele acestea: liderul Adam se conduce bine pe sine însuși, ascultă de Dumnezeu, își vede de treabă, merită premiu.

Episodul al doilea din viața lui vine după un somn adânc, în care a pierdut o coastă și a câștigat o soție. Este, din nou, un episod pozitiv, când privim la entuziasmul pe care îl are acest lider când își vede soția. Eva chiar era cea mai frumoasă femeie de pe fața pământului, iar bucuria lui Adam când a văzut lucrarea lui Dumnezeu, începută din coasta lui, ar trebui să fie „molipsitoare” pentru orice lider de sub soare. Echipa lui tocmai se dublase. Cu cât este o comunitate mai mică, cu atât se poate lăuda cu rate mai mari de creștere. Adam își conduce familia la întâlnire cu Dumnezeu, în fiecare zi. Adam îi dă voie Evei să-l ajute în lucrarea pe care o avea de făcut, din calitate de ajutor potrivit. Adam profețește că, din dragoste pentru soție, omul își va lăsa mama și tatăl (deși ei nu aveau părinți fizici pe pământ și urmau să fie primii părinți „lăsați” de copii pentru alipire de neveste). Dumnezeu se bucura de părtășia zilnică, în grădină, cu cea mai fericită familie de pe Pământ.

Episodul al doilea ar avea următoarele coordonate: liderul Adam este entuziasmat văzând lucrarea lui Dumnezeu, făcută și cu „umilele lui resurse”; echipa lui s-a dublat peste noapte; liderul Adam se bucură de o relație excelentă în familie, iar familia lui se bucură de o relație excelentă cu Dumnezeu, într-un colț de rai.

De n-ar fi venit și episodul al treilea, istoria omenirii ar fi arătat complet altfel. Adam își iubește soția, dar stilul lui de conducere este prea permisiv. El o lasă pe Eva să discute cu șarpele, să pună la îndoială cuvintele lui Dumnezeu, să acționeze în neascultare față de porunca directă a lui Dumnezeu, fără să calculeze consecințele. Nu știm dacă atracția față de Eva i-a „sucit mintea” lui Adam; nu știm dacă a fost lângă Eva în tot timpul discuției ei cu șarpele; nu știm de ce nu a intervenit să curme dialogul blestemat înainte de a fi fost prea târziu… Adam a înțeles că dragostea înseamnă libertate, dar nu a realizat că libertatea trebuie încadrată în perimetrul ascultării de Dumnezeu. A mâncat Eva, a mâncat și Adam, că era lângă ea. Li s-au deschis ochii și au început să vadă realități de care nu aveau nevoie, realități care i-au paralizat spiritual și i-au făcut să se ascundă.

Episodul al treilea are coordonatele acestea: liderul Adam conduce permisiv, îngăduie o măsură de neascultare de Dumnezeu în echipa lui, iar rezultatele dezastruoase îl fac să încerce jenat să se ascundă de Dumnezeu.

Episodul al patrulea este momentul de evaluare. Dumnezeu caută liderii ascunși prin tufișuri, în urma neascultării lor rușinoase. Dumnezeu știe ce au făcut, dar îi ia la întrebări pentru ca și ei să conștientizeze gravitatea neascultării. Liderul Adam nu își asumă vina, ci o scoate vinovată pe Eva. Eva își urmează liderul și dă vina, mai departe, pe șarpe. Șarpele nu a mai avut pe cine să dea vina, că ar fi făcut și el la fel… Neascultarea liderului are consecințe nu doar în generația prezentă, ci și în cele următoare. Viața se complică, paradisul devine o amintire frumoasă, iar Dumnezeu este nevoit să omoare animale ca să facă haine de piele și să folosească heruvimi cu sabie de foc drept paznici ai drumului spre grădină. Nu au fost puse în balanță și faptele bune ale lui Adam, și numele potrivite date animalelor, și suferința de la o coastă lipsă; nu s-a negociat în niciun fel.

Episodul al patrulea are coordonatele acestea: liderul Adam își duce echipa pe un drum pe care n-ar fi vrut să meargă, gustând din amărăciunea pedepsei drepte a lui Dumnezeu. Adam nu se răzvrătește împotriva pedepsei lui Dumnezeu. Este nevoie de un alt lider, care să zdrobească prin ascultare desăvârșită ceea ce a stricat Adam prin ascultare parțială. Omenirea are nevoie de un Salvator.

În calitate de lideri-slujitori, putem învăța de la Adam să ne conducem bine pe noi înșine, atunci când suntem singuri, dar și atunci când avem oameni în responsabilitatea noastră spirituală. Și astăzi Dumnezeu vorbește liderilor și le transmite ce au de făcut, iar ascultarea noastră față de El va fi urmată de binecuvântări pentru noi și pentru generațiile următoare. Când un lider greșește prin neascultare, ar trebui să-și asume greșeala, să nu dea vina pe alții și să nu se ascundă de Dumnezeu. Când păcătuim nu avem mai puțină nevoie de Dumnezeu, ci mai multă. Să fim conștienți, de asemenea, că lucrarea noastră de conducere imperfectă are nevoie de „atingerea desăvârșirii” prin implicarea Mântuitorului Hristos. Ceea ce s-a pierdut prin neascultare nu poate fi câștigat înapoi decât prin ascultare deplină de Dumnezeu.

 

Lucian Rotaru

Pastor al Bisericii „Betel” Constanța

Lucian Rotaru – absolvent al facultății de Teologie pastorală în cadrul Institutului Teologic Penticostal din București (2007), al programului de master în Teologie sistematică în cadrul Facultății de Teologie Baptistă – Universitatea București (2010) și al programului ATS – Teologie pastorală, în parteneriat cu Big-Impact (2013). În prezent, urmează un program de D. Min (Predicare și Leadership) în cadrul Seminarului Asbury Theological Seminary din Kentucky, SUA. Este căsătorit cu Elisabeta din anul 2008, tată a doi copii, pastor în Biserica Penticostală Betel din Constanța.

Latest posts by Lucian Rotaru (see all)

Distribuie pe Facebook

Post a comment