Cum s-a născut ProLider?

Dumnezeu a mișcat de mai mulți ani inima mai multor lideri penticostali din România să se roage și să se aștepte la o influență mai mare al bisericilor penticostale în aceasta generație. Observăm că în Bisericile Penticostale din România este o mare nevoie de dezvoltare continuă a liderilor și de susținere a lor. Nu de puține ori pastorii se găsesc în situația de a lupta singuri, încercând să găsească soluții pentru biserica în care Dumnezeu i-a așezat.

Am observat ca sunt absolvenți de școli biblice sau seminarii teologice care pornesc cu mult entuziasm în lucrare, dar situațiile de criză din biserici îi aduc în stări de confuzie și, nu de puține ori, de plafonare. Observăm, de asemenea, că și bisericile din România post comunistă se confruntă cu situații de criză, cărora nu reușesc întotdeauna să le facă față. Ne-am simțit chemați de Dumnezeu să creăm o platformă prin care să contribuim fiecare cu resursele spirituale pe care Dumnezeu ni le-a dat și să le slujim liderilor din Bisericile Penticostale care vor fi interesați de o astfel de colaborare.

Pe 7 februarie 2014 peste 15 pastori / lideri din întreaga țară s-au adunat la Târgoviște pentru a gândi o platformă prin care să contribuim fiecare cu resursele spirituale pe care Dumnezeu ni le-a dat și să le slujim liderilor din Bisericile Penticostale care vor fi interesați de o astfel de colaborare.

Ne-am rugat în acea zi pentru realizarea unui cadru de instruire inductiv, practic și interactiv, care să conducă la formarea liderilor maturi, echipați pentru a conduce Biserica lui Christos din România la îndeplinirea Mandatului încredințat de Însuși Mântuitorul. Singurul obiectiv urmărit este sa slujim bisericile și liderii din Cultul Creștin Penticostal pentru a fi cât mai eficiente în îndeplinirea Marii Trimiteri, respectând particularitatea și rânduiala specifică din fiecare biserică.