Epidemia de COVID-19 a adus la lumină mai multe (co)Vid-uri lesne de observat în viața credincioșilor sau a bisericii: (co)Vid-urile de discernământ și responsabilitate, foarte evidente și acum, la multe săptămâni de la izbucnirea pandemiei, dar și (co)Vid-ul de soluții (mai ales când este vorba de Cina Domnului sau de a înlocui programul de duminica) și (co)Vid-ul practicării disciplinelor spirituale.

Propun să începem să ne gândim la biserica amfibie. Nu este un concept nou. Ziditorul a creat deja viețuitoare amfibii, capabile să trăiască în două sau trei medii diferite. Omul crează vehicule amfibii. Biserica primară a fost o biserică amfibie. A avut succes într-un context prietenos, de pace (Fapte 2:41-47; 9:31), dar și-a continuat misiunea, triumfător, și în vremuri de prigoană teribilă (Fapte 8:1; 12:1-2). Nimic nu a împiedicat-o să își atingă scopurile pentru care a fost adusă în ființă prin jertfa Domnului Isus și în urma botezului cu Duhul Sfânt.

Biserica amfibie este acea comunitate a sfinților care își duce la bun sfârșit misiunea încredințată de Domnul ei, aceea de a face ucenici din toate națiunile, atât într-un climat favorabil, de libertate, cât și în vremuri de criză sau de persecuție, când anumite libertăți sunt limitate sau anulate.

Este biserica ce înflorește trecând prin văi înverzite, dar este și biserica ce traversează cu bine deșerturile sufocante și fără apă.

Pandemia ne-a arătat clar că noi nu suntem o biserică amfibie. Nu mai știm să funcționăm în vremuri de criză. Am uitat sau ne-am pierdut acele însușiri care ne-au ajutat nu doar să supraviețuim, dar și să creștem numeric și spiritual într-un context politic și religios ostil cum a fost cel din vremea comunistă.

Caracteristicile fundamentale, comune tuturor bisericilor care au rezistat în vremuri de criză, observate în întreaga istorie a bisericii au fost mereu acestea: structura lor flexibilă, descentralizarea conducerii, împuternicirea laicilor sau mutarea vieții bisericii din întâlnirile publice (controlate sau interzise) în grupuri mici, mai greu de controlat sau localizat. Sigur, acum nu avem de-a face cu o prigoană, îmi veți spune. Așa e. Dar biserica amfibie e soluția nu doar pentru timpuri de persecuție ci și pentru astfel de vremuri când nu mai putem funcționa ca înainte. Așadar ce-ar fi să ne gândim chiar de pe acum la organizarea bisericii pe grupuri mici, așa cum existau în biserica primară și în multe din bisericile noastre în timpul comunismului?