Slujirea creștină presupune implicarea tuturor credincioșilor în acțiuni concrete de zidire a trupului lui Hristos, în funcție de darurile primite de fiecare de la Dumnezeu și având ca model suprem exemplul de slujire oferit de Isus Hristos.
Implicarea în slujire se face treptat, în cadrul unui proces care începe cu convertirea necredinciosului, continuă cu integrarea proaspătului ucenic în comunitatea credincioșilor, stabilizarea, echiparea, iar în final trimiterea ucenicului „în lume” pentru a face alți ucenici, respectiv ucenici care formează alți ucenici.
Procesul facerii de ucenici trebuie să fie ținta și preocuparea principală a oricărei echipe pastorale.
De ce vorbim despre o echipă pastorală și pluralitate în conducere?
Dintre toți credincioșii bisericii, Dumnezeu i-a rânduit pe unii să împlinească o funcție de păstorire (conducere, echipare, purtare de grijă) și le-a dat darurile necesare împlinirii acestei chemări (apostoli, proroci, evangheliști, păstori și învățători).
Greutatea slujbei de păstorire nu trebuie să rămână pe umerii unei singure persoane. În referirile Scripturii cu privire la prezbiteri, cu excepția celei în care Apostolul Ioan se prezintă ca „prezbiterul” (2 Ioan 1:1; 3 Ioan 1:1), toate se referă la o pluralitate de prezbiteri, adică o echipă de „bătrâni” care păstoresc Biserica, îngrijindu-se de nevoile acesteia.
Responsabilitățile echipei pastorale
În practica obișnuită, de cele mai multe ori păstorirea este înțeleasă în mod limitat ca fiind strict grija și asistarea oferită „oilor” care au probleme (sunt vulnerabile, bolnave și au nevoie de un sprijin continuu).
Totuși, Biblia ne învață că păstorirea presupune mai mult decât îngrijirea celor slabi. Echipa care păstorește trebuie să conducă, să hrănească și să îngrijească „turma”.
În vederea împlinirii mandatului „facerii de ucenici”, echipa pastorală împlinește trei funcții principale.
1. Prima funcție este conducerea.
Aceasta presupune stabilirea de direcții, obiective și strategii clare în vederea împlinirii scopului pe care Hristos îl are cu Biserica Sa. Ca administratori ai lui Dumnezeu, ai Harului lui Dumnezeu, prezbiterii sunt responsabili să-L reprezinte pe Dumnezeu în mijlocul comunității de credincioși.
Prezbiterii conduc prin exemplul personal, fiind fără reproș în relația cu familia și cu semenii, având un caracter de lăudat și ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu.
2. Cea de-a doua funcție a echipei de prezbiteri este învățarea.
Aceasta presupune proclamarea adevărurilor lui Dumnezeu, sfătuirea cu privire la moduri specifice de înțelegere, interpretare și aplicare a învățăturii, capacitatea de a fi pregătit să oferi răspunsuri pertinente în vederea apărării credinței, și nu în ultimul rând, vegherea curăției învățăturii care se practică în comunitatea de credincioși.
3. A treia funcție este cea de îngrijire sau purtare de grijă. Aceasta se referă în primul rând la vegherea spirituală, dar include, de asemenea, grija cu privire la nevoile materiale sau fizice. Grija față de comunitate presupune și păzirea acesteia de pericolele care vin din afară sau din interior. Acest lucru trebuie făcut de bună voie (nu din obligație) și fără urmărirea vreunui câștig josnic.
Care trebuie să fie ținta echipei pastorale?
Rolul principal al echipei pastorale este de a implica pe fiecare credincios într-un proces intenționat și organizat de creștere spirituală, care să aibă ca țintă finală ucenicul, respectiv formatorul de ucenici. Aceasta implică nu doar simpla „reproducere”, ci „multiplicarea” ucenicilor. Un ucenic se „reproduce” când, prin slujirea lui, reușește să facă un alt ucenic. În schimb, un ucenic se „multiplică” atunci când, în urma investiției lui de timp, energie, Cuvânt, rugăciune și mentorare, obține un „formator de ucenici”.
Etapele procesului de ucenicie
În mod concret, acțiunile echipei pastorale se pot asemăna, mai degrabă, cu activitatea unui antrenor care își pregătește echipa în vederea atingerii obiectivelor. Această activitate are la bază modelul lăsat de Hristos, un model care presupune parcurgerea unor faze ale chemării lui Hristos. Aceste etape sunt prezentate în detaliu de Bill Hull în cartea sa: „Păstorul ucenicizator – Soluția pentru formarea de creștini sănătoși în Biserica de azi”, (Arad: Multimedia, 2001).
I. Faza „Vino și vezi!” care include două etape: 1.„Spune-le ce!” și 2.”Spune-le de ce!”
Produsul final al acestei etape este convertitul, iar accentul se pune pe acțiuni de evanghelizare care îi vizează pe cei necredincioși. Mesajele adresate acestora trebuie să explice ce înseamnă să te întorci la Hristos, care este Vestea Bună și de ce orice necredincios trebuie să facă pasul acesta al întoarcerii la Dumnezeu.
II. Faza „Vino și urmează-Mă!”, care include alte două etape: 3. „Arată-le cum!” și 4. „Fă-o împreună cu ei!”
În această fază, accentul se pune pe integrarea și consolidarea proaspătului convertit. Obiectivul etapei este integrarea proaspătului convertit (prin botezarea acestuia) în comunitatea credincioșilor și stabilizarea lui. Produsul final al acestei faze trebuie să fie un credincios stabil, ceea ce numim ucenic.
III. Faza „Vino și fii cu Mine!”, etapa 5. „Lasă-i pe ei să facă!”
În această etapă se pune accentul pe o învățare practică și generală a ucenicului, și are ca scop obținerea unui ucenic care face alți ucenici.
IV. Faza „Rămâneți în Mine!”, etapa 6. „Dă-le drumul!”
Această etapă este o fază de mentorare și pune accent pe o învățătură practică specifică. Este vizată obținerea unor lideri formatori de ucenici, care merg „în lume” și caută să pornească acest proces al uceniciei în viața altor necredincioși. În această etapă echipa ProLider poate fi o resursă accesibilă pentru toți cei care doresc să împlinească mandatul facerii de ucenici ai lui Hristos.
Pastorul Bill Hull amintea următoarele:
Unii nu vor trece de faza „Spune-le ce și De ce”, iar cei mai mulți se vor simți
confortabil în faza „Arată-le cum și Fă împreună cu ei”. Ei nu vor fi lideri, dar sunt
ucenici. Ei se reproduc, dar nu se multiplică; vor fi ucenici, dar nu ucenicizatori.
Aproximativ 10% vor deveni ucenicizatori calificați.
Această constatare ar trebui să ne motiveze să ne implicăm și mai serios în împlinirea mandatului facerii de ucenici, iar pe de altă parte, trebuie să ne ajute să fim realiști și echilibrați în ce privește așteptările noastre.
Deși nu mulți vor deveni formatori de ucenici, cei mai mulți sunt chemați să devină ucenici ai lui Hristos!
