Constat de-o vreme încoace că un număr semnificativ de persoane din familia largă a bisericilor evanghelice a dezvoltat un soi de alergie la tot mai vehiculatul concept de leadership. Pentru că suntem bombardați în fiecare zi cu oferte din cele mai năstrușnice în domeniul dezvoltării personale, venite dinspre surse tot mai diluate calitativ, pozițiile uneori ferme de dezaprobare sunt adesea explicabile. Să vezi indivizi care nu au cunoscut în viață/carieră gustul dulce al excelenței și nici travaliul prealabil înspre acolo, că promit altora fructul îmbietor pe care ei înșiși nu au reușit să îl culeagă vreodată, stârnește indignarea multor minți cu scaun la cap. În toată această dinamică a rezistenței la banalizare și mediocritate se poate ajunge de foarte multe ori la o stigmatizare a conceptului de leadership. Din această cauză reacțiile despre care vorbeam tind să capete un ușor iz de corectitudine politică (bisericească) prin care s-ar sugera ca termenul lider să fie înlocuit cu mult mai biblicul slujitor sau, dacă nu putem renunța la primul, să îl asociem explicit cu al doilea pentru o necesară delimitare/clarificare.
Articolul de față este o timidă încercare de răscumpărare a ideii de leadership. Sper să reușesc. Voi face acest lucru prin trei afirmații pe care le voi explica succint lăsând mintea cititorului să ducă mai departe dezvoltarea logică a acestora.
Există un mod lumesc de a privi conducerea în asociere cu puterea, poziția și personalitățea liderului.
Acest mod, deși prezent în practica multor indivizi de frunte din diferite ierarhii sociale, pierde teren vertiginos în literatura seculară de specialitate. Din cauza modelelor corupte de leadership cu care ne întâlnim la tot pasul uneori tindem să îi punem pe liderii creștini în aceeași oală, stereotipizând astfel problema. Prin urmare ne grăbim să punem semnul egal între leadership și mândrie la fel cu o facem adesea în relația dintre politician și corupție sau gazetă și exagerare…de unde și vechea expresie populară, minți ca o gazetă. Din lipsă de atenție și discernământ avem tendința de a ne grăbi cu această generalizare nefastă.
Leadershipul biblic nu exclude slujirea, ci dimpotrivă, o presupune.
Din perspectiva Domnească conducerea se face totdeauna cu o atitudine de slujire. Vezi Mat.20:25-28. Asta nu înseamnă că leadershipul cade în irelevanță. Nu. El de-abia atunci își împlinește menirea. Deci, când spun conducere, spun automat și slujire sau altfel spus, expresia lider slujitor este o asociere de întărire, dacă nu una chiar pleonasmică. Modelul Domnului Isus este extrem de relevant la această discuție, El demonstrând cu prisosință conexiunea vitală dintre cele două. La această asociere trebuie să facem totuși o mică distincție. Dacă conducerea biblică presupune totdeauna slujirea, lucrurile nu stau la fel și invers. Nu se poate să conduci fără să slujești, dar e foarte posibil să fii chemat la slujire fără să fii vreodată așezat în rol de conducere. De aceea, cuvântul slujitor nu poate înlocui în mod satisfăcător termenul lider.
Unul dintre darurile Duhului Sfânt vizează chiar această slujbă de conducere.
În compania nobilă a darurilor spirituale (Romani 12: 7-8) – care toate presupun slujire – avem și cârmuirea la loc de cinste. Deci, oricât de expus ar fi acest dar duhovnicesc pervertirii, nu cred că ar trebui să îl camuflăm în altă haină pentru a-l proteja. De ce să batem în retragere, lăsându-i pe alții să redefinească realități instituite de însuși Creatorul? Dacă leadershipul a fost pervertit, replica noastră nu ar trebui să fie aruncarea la gunoi a ceva instituit de Domnul, ci demascarea falsului, în ton cu vorbele lui Hollenweger: cea mai bună critică a falsului este practicarea adevărului.
Haideți să răscumpărăm conducerea biblică practicând-o cu smerenie autentică și vorbind despre ea fără teama de-a fi înțeleși greșit. E drept că rolul de conducător nu este ferit de multe provocări, dar o doză de vigilență spirituală ajută.
Ce credeți, se poate leadership fără amprenta murdară a mândriei?
Cluj-Napoca. A studiat teologia la Institutul Teologic Penticostal București (Licență - 2000), Lampeter University of Wales UK (MA - 2007) și ULBS (PhD - 2014). Este autor de cărți de teologie și spiritualitate creștină (Revelație și relevanță, Demascarea ispitei, Dinamica toleranței). Dinu este căsătorit cu Persi, împreună cu care au doi copii minunați, Abel și Sonia.
- Liderul (in)vizibil – o meditație sensibilă - octombrie 26, 2023
- Starul din Betleem – meditație despre conducere - decembrie 20, 2021
- Meditație despre leadership în contextul Învierii - mai 8, 2021
