Nu există comentarii încă

Leadership din poziție secundă: Provocări

La începutul anilor 90, încă din adoldescență, am intrat în contact cu idei mai sistematizate despre leadership. În acei ani de fragedă tinerețe m-am simțit atât de onorat că s-au găsit oameni care să vadă în mine, pe atunci un băiat timid și fără abilități sociale prea dezvoltate, ceva demn de asociat cu ideea de lider. În tabere dedicate unor teme de leadership, precum Neemia, Daniel, Trăind periculos în mâinile lui Dumnezeu, am învățat multe lecții spirituale despre conducere din perspectiva lui Dumnezeu. Una dintre acele lecții a fost un principiu simplu care a intrat în mintea și inima mea pe diverse căi: Înainte de a conduce, învață să te lași condus. Principiu fain, mi-am zis eu atunci. Din acele zile și până azi piața a fost invadată cu resurse în domeniul conducerii, de toate felurile. Multe dintre acestea mi-au fost de mare ajutor, asistându-mă la propria dezvoltare. Însă acest principiu vechi și valoros, pe care l-am crezut atunci și îl cred și azi, mi-a dat atâtea bătăi de cap de-a lungul timpului. Și asta pentru că în el s-au ascuns reale provocări ale poziției secunde cu care m-am întâlnit nu de puține ori.

Care este cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o din poziție secundă? Eu am întâlnit câteva dintre care voi enumera:

1. Să respecți poziția unu, dar și pe cel care o ocupă. Da, oficiul e ușor de respectat, mai ales când tu ai putea să îl ocupi într-o bună zi. Dar cum să respecți o persoană care pare să aibă viziune atât de diferită de a ta, sau educație atât de nesemnificativă prin comparație? Hai să zicem că într-un efort al smereniei acest lucru ar putea deveni posibil. Cum însă ai putea respecta un lider care pare să te vâneze la fiecare pas? Ei, uite că David a reușit asta. Vă las pe voi să reconstituiți episodul și morala de rigoare. Supunerea/respectul este un ingredient de bază în relația cu liderul principal, dar rămâne o virtute atât de rară azi.

2. Să (nu) te grăbești să îți asumi poziția unu când postul nu este vacant. Pare tentant pentru un lider tânăr, cu multă inițiativă și energie în spate să se vadă titularul tabloului de control în cele bisericești. Câte ar schimba și ce îmbunătățiri ar mai aduce el lucrării! În limitate cazuri poate fi chiar așa, însă de obicei în astfel de atitudini și apucături eu nu văd altceva decât rodul unei minți necoapte….bune, dar necoapte. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poate face un lider în poziție secundară este nu să își asigure pe orice cale promovarea (pentru că o atenție prea mare la asta îl va defocaliza de la îndeplinirea excelentă a rolului prezent), ci să contribuie cât de mult poate la succesul lucrării liderului sub care slujește – acest lucru îi va asigura inerent o creștere echilibrată și va crea o bază relațională care îl va propulsa în mod neforțat. Pretextele pentru lipsa răbdării se pot înghesui să apară, dar un lider copt la minte va ști să facă deosebire dintre impulsurile superficiale (deghizate uneori chiar în hainele viziunii superioare) și virtuți.

3. Să (nu) intri în concurență pentru întâietate, când există contracandidați. Această provocare/idee e mai greu de rumegat. De aceea îi voi dedica data viitoare un articol întreg.

Distribuie pe Facebook
Author: Dinu BurzoPastor Coordonator al bisericii „Logos” Cluj-Napoca Cluj-Napoca. A studiat teologia la Institutul Teologic Penticostal București (Licență - 2000), Lampeter University of Wales UK (MA - 2007) și ULBS (PhD - 2014). Este autor de cărți de teologie și spiritualitate creștină (Revelație și relevanță, Demascarea ispitei, Dinamica toleranței). Dinu este căsătorit cu Persi, împreună cu care au doi copii minunați, Abel și Sonia.

Postează un comentariu