Nu există comentarii încă

Liderul și critica sănătoasă

Nu-l suportam. Era fratele meu cel mai mare. Era „liderul” și drept urmare era cel care mereu avea ceva de spus. Mi se părea mie, la vârsta adolescentină, că nimic din ceea ce fac nu este bine, că niciodată nu sunt suficient de bun, că . . . Prin urmare, am încercat să-l evit pe cât de mult posibil, căutând susținere în altă parte. Și ce să vezi. După lungi și dese căutări, într-un final, mi-am găsit niște băieți după placul meu. Erau genul de prieteni care nu te-ar fi deranjat cu vreun cuvânțel, prieteni care chiar îți cântau în strună. Erau ca sfetnicii tineri pe care i-a consultat Roboam. Eram în rai!

În sfârșit”, am zis în sinea mea, răsuflând ușor, „căutarea mea s-a încheiat. Bine că nu mai trebuie să merg în fiecare weekend la frate-miu.” Aveam 16 ani.

6 luni mai târziu.

Eram pe mijlocul șoselei cu Ford Mustang-ul verde pe avarii. Lovisem destul de brutal o mașină albă, relativ nouă. A mea era praf. Daună totală. Fuseserăm neatent la traficul din față, și, pe lângă neatenție, conduseserăm cu permisul suspendat și cu viteză. Cu cine credeți că eram în mașină? Exact! Cu unul dintre prietenii ăia noi pe care mi-i făcusem. Un scenariul mai apocaliptic nu îmi puteam imagina.

În momentele acelea, toate discuțiile avute cu Romică, fratele cel mare, mi-au venit în minte. FLASHBACK-uri peste FLASHBACK-uri. Toate se derulau cu viteza luminii prin fața ochilor mei.

  • Toate lecțiile de viață primite în Ann Arbor, la multele partide de pește.
  • Toate criticile sănătoase primite după ce s-a mutat în Canton.
  • Toate sfaturile, „inutile” până la acel punct. Mi-am adus aminte în mod special de o vorbă de-a lui Romică:

Dragul meu lider, te implor . . .

NU FUGI DE CRITICA SĂNĂTOASĂ

Reflectam zilele acestea la pasajul biblic din Apocalipsa 2 și m-am întrebat: „Oare cum o fi primit liderii bisericii din Efes critica lui Isus cel Înviat?”

„Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă [. . .] am ceva împotriva ta: și anume că ți‑ai părăsit dragostea dintâi. Adu‑ți deci aminte de unde ai căzut, pocăiește‑te și întoarce‑te la faptele tale dintâi! Dacă nu, voi veni la tine și‑ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” – Apocalipsa 2:1-5 EDCR

Nu știu cum a primit biserica din Efes mesajul critic. Nu știu ce au făcut liderii cu mesajul primit de la apostol. Și nici nu mai contează. Au trecut 2000 și ceva de ani de atunci. Mai important este să răspunzi sincer la câteva întrebări. Ca lider,

  • Nu cumva fug inutil de critica sănătoasă?
  • Ce s-ar întâmpla daca aș lua în serios critica constructivă venită din partea echipei?
  • Cum ar arăta relațiile (familiale, de serviciu) dacă aș lua în calcul ce-mi spun cei mai înțelepți decât mine?

Realitatea este că de cele mai multe ori critica este amară. Lovește direct în eu-ul nostru. Rănește natura adamică, mereu obișnuită cu laudele. Dar dacă vrei să fii un lider sănătos, ce crește echilibrat și influențează în mod pozitiv pe cei din jur, trebuie să îmbrățișezi critica constructivă.

Acum îți vorbește un pățit și e bine să iei aminte. Dragul meu lider, te implor . . .

NU (MAI) FUGI DE CRITICA SĂNĂTOASĂ

Ultimele postari ale lui Adrian Vlad (vezi toate)
Distribuie pe Facebook

Postează un comentariu