Nu există comentarii încă

Liderul între ambiție și chemare – o meditație despre conducerea creștină

Aproape la fiecare interacțiune pe care o am cu regele David mă trezesc însușindu-mi proaspăt lecții despre conducere. Trebuie să recunosc că acest lider după inima lui Dumnezeu este foarte aproape și de inima mea. Poate chestiunea de ansamblu care îmi place la el cel mai mult este că recunoaște neobosit prezența și planul lui Dumnezeu în toate etapele dezvoltării sale. Acest lucru îi afectează profund și foarte pozitiv viața și conducerea. Dacă mulți îl iau pe Dumnezeu de mână la primii pași mai stângaci pe scara promovării poziționale, ca mai apoi să își declare vrednicia și autosuficiența (vezi Saul – predecesorul său), David rămâne cel puțin la fel de atașat de Domnul. Dumnezeu are totdeauna prim-planul. În cazul lui, schimbarea este mai degrabă de rol: de la păstorul oilor familiei, la păstorul lui Israel.

Cântărețul la harpă din vremea tinereții petrecute pe pășunile țării în compania lui Dumnezeu și a oilor pune instrumentele în mâna leviților la tabernacol. Cel care doboară leul și ursul pentru a-și salva turma, nu se dă înapoi când Goliat bagă frica în vitejii lui Saul.

Același om cu aceleași preocupări sufletești manifestate în roluri și la niveluri diferite. Dacă în cazul multor lideri puterea/poziția e capcană a corupției, la David e instrument de consolidare și dezvoltare. Și asta pentru că și-a înțeles chemarea și nu și-a neglijat devoțiunea.

David nu devine lider ca produs al unei culturi a ambiției, ci rămâne așezat sub amprenta chemării lui Dumnezeu.

El nu se autopropune lider, ci este uns; nu făurește uneltiri și comploturi, ci fuge de ele; nu discreditează pentru a se afirma, afirmă, primind mai apoi credit; nu face orice pentru a se remarca, ci se remarcă făcând ceva pentru nevoi reale. Acceptă chemarea Domnului, chiar dacă aceasta nu presupune din start covor roșu sau petale de trandafiri. Dacă omul ambițios calcă peste cadavre sacrificându-și chiar și prietenii, omul consumat de chemarea Domnului va prețui chiar și viața vrăjmașilor săi. Așa este David și așa este orice lider transformat de chemarea lui Dumnezeu.

De asemenea, David nu se menține ca lider în virtutea dibăciei sale (deși avea din plin) sau a mutărilor politice rafinate. El propășește având la bază o viață devoțională solidă. Istoria biblică cunoaște regi evrei care au început bine, având o relație bună cu Domnul, ca mai apoi să sfârșească lamentabil. David, spre deosebire de aceștia, ni se afișează ca un model al disciplinelor devoționale – lucruri ușor de observat atât din relatările istorice despre el, cât și din informațiile oferite de Psalmi.

Deși căile ambiției par mai scurte, mai bătătorite și mai ispititoare, liderul care rămâne în picioare în ciuda circumstanțelor ostile este persoana călită pe căile spinoase ale chemării. Observația lui Pavel că „suferințele de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare” se aplică cu fidelitate și în leadership.

Chemarea asociată cu devoțiunea îl salvează pe lider de rezultatele totdeauna amare ale ambiției.

Când voi crește mare aș vrea să fiu și eu un astfel de lider.

Dar tu de care ești?

Distribuie pe Facebook

Postează un comentariu