Nu există comentarii încă

Lecții despre conducere din Vechiul Testament (5)

Avraam și moștenirea lui pentru urmași

În vremea de azi, știrile ne aduc vrând-nevrând rapoarte despre câți oameni s-au infectat cu noul virus și câți au mai murit. Aflăm despre cei mai mulți că aveau și alte boli, dar și despre unii care, surprinzător, erau tineri și păreau perfect sănătoși înainte de a se întâlni cu virusul viclean. Oamenii se gândesc la moarte, vorbesc despre moarte și poate că își fac planuri despre ce s-ar întâmpla dacă statistica ar fi modificată și din cauza lor. Câți suntem însă pregătiți cu adevărat să plecăm de pe pământ? Ce moștenire lăsăm în urmă? La ce lucru semnificativ am contribuit? Oare ne-am împlinit menirea?

Următorul episod din călătoria noastră prin Vechiul Testament, în căutare de lecții despre conducere, readuce în atenție sfârșitul vieții lui Avraam și moștenirea pe care a lăsat-o acest om în urmă. La o vreme după ce Dumnezeu și-a ținut promisiunea, dăruindu-i un fiu născut de Sara, Avraam este testat într-un mod radical. Dumnezeu îi cere să aducă jertfă nimic mai puțin decât acel fiu al promisiunii, tânărul Isaac. Avraam trece cu bine acel test, cu credință că Dumnezeu fie va interveni în ultima clipă, fie îl va readuce la viață pe Isaac după ce ar fi fost sacrificat. După ce Sara merge la cele veșnice, Avraam cumpără un ogor de înmormântare și nu acceptă să le lase datorii urmașilor „rate pentru peșteră”; de asemenea, putem spune că își pregătește chiar și detaliile materiale pentru a nu fi o povară celor care ar trebui să-l îngroape.

Biblia este clară în ce privește moștenirea materială: știm că averea a ajuns la Isaac (Geneza 25:5). Cu ceea ce a primit de la părinți, dar mai ales în urma binecuvântării speciale a lui Dumnezeu (Geneza 26) Isaac a reușit să-și sporească averea într-un așa fel încât și-a atras invidia și antipatia filistenilor. Avraam a lăsat în urmă mai mult decât turme, corturi, robi și metale prețioase.

Moștenirea spirituală a lui Avraam (aceea de etalon al credinței în Vechiul legământ sau titlul de părinte al tuturor credincioșilor) este mult mai valoroasă decât bogățiile materiale.

Dumnezeu încheiase un legământ cu Avraam, și făcuse jurământ că-i va binecuvânta sămânța, iar toate neamurile pământului vor fi binecuvântate datorită lui. Ce perspectivă frumoasă: în urma unei vieți trăite în ascultare de Dumnezeu, nu doar tu să te bucuri de o viață bună, dar urmașii tăi să se bucure că au un contract semnat cu Însuși Dumnezeu, prin care El se angajează că-i va binecuvânta și le va purta de grijă. Cine nu și-ar dori așa ceva?

Printre titlurile pe care le menționează Biblia cu referire la Avraam este și acela de „prieten al lui Dumnezeu” (Isaia 41:8; Iacov 2:23). Credincioșii ca Zacheu, care dovedesc o pocăință sinceră, sunt numiți de Isus fii ai lui Avraam (Luca 19:9). Printre persoanele amintite pe nume ca fiind veșnic vii (Luca 20:38) sau făcând parte cu siguranță din Împărăția lui Dumnezeu este și Avraam (Luca 13:28). Într-o pildă rostită despre lumea de dincolo, sânul lui Avraam pare a fi un sinonim pentru rai (Luca 16:22). În capitolul credinței (Evrei 11), Avraam și familia lui au loc de cinste… Avraam a reușit să trăiască viața pământească nu doar pentru folosul personal sau pentru îmbogățirea odraslelor.

Și acum, să privim la două ilustrații mai recente.

Săptămâna trecută am auzit despre un mare om al lui Dumnezeu că a plecat „acasă”. După o luptă dureroasă cu un cancer agresiv, apologetul Ravi Zacharias și-a încheiat alergarea, la vârsta de 74 de ani. Multe povești frumoase au ieșit la lumină, inclusiv una despre modul în care era sincer și simplu interesat de vorba interesantă a unor etnici rromi din România. A apărat credința creștină fără teamă, a dezvoltat o lucrare întinsă acum pe tot pământul prin ucenicii pe care i-a făcut, a fost căsătorit cu o singură femeie timp de 48 de ani, a crescut trei copii, a sfârșit alergarea cu demnitate, chiar dacă mai devreme decât și-ar fi dorit cei mai mulți dintre creștini. Ravi Zacharias a lăsat ceva în urmă și nu a trăit degeaba până marți, 19 mai 2020.

Tot marțea trecută citeam ultimele capitole din cartea „Fără compromis”, despre viața lui Keith Green, un evanghelist-compozitor care a plecat „acasă” în anul 1982. Viața lui Keith Green nu era nici pe departe atât de așezată ca a lui Avraam sau a lui Ravi (Keith avea doar 28 de ani și se convertise la creștinism de doar șapte ani; avea trei copii, soția lui era din nou însărcinată; doi copii au murit alături de el în accidentul aviatic; soția a rămas singură cu doi copii). Însă viața scurtă a lui Keith Green a influențat milioane de oameni, poate chiar mai mulți după ce el a plecat spre alte zări. Ce moștenire poți lăsa în doar șapte ani? Keith a compus multe cântece creștine, a predicat radical Evanghelia la sute de mii de oameni, a pledat neobosit pentru un creștinism simplu și autentic, fără plată, a dăruit altora cu inimă largă, a dezvoltat o organizație care luptă și azi pentru drepturile celor încă nenăscuți sau pentru copiii abandonați, a mobilizat tineretul creștin să meargă în misiune…

Nu contează anii din viața ta, ci viața din anii tăi

… iată o descriere care s-ar potrivi pentru viața lui Keith.

Azi oamenii nu mai trăiesc până la 175 de ani ca Avraam, dar unii pot avea parte de o bătrânețe liniștită, în care să se bucure de familie cu sănătate până după 80 de ani. Unii lideri vor sfârși mai repede, din cauza anumitor boli sau accidente. Unii vor sfârși mult prea repede (poate înainte de 30 de ani). Contează ce lăsăm în urmă.

Ce moștenire au de administrat cei care vin după noi?

Ce alte lecții despre conducere credeți că mai putem învăța de la Avram, privind partea de final a vieții lui?

Distribuie pe Facebook

Postează un comentariu