Nu există comentarii încă

Lecții despre conducere din Vechiul Testament (4)

Un lider vrăjmaș al lăcomiei – Avram

Continuăm călătoria noastră prin Vechiul Testament căutând să găsim lecții despre conducere din viața patriarhilor. Pentru că Biblia îi oferă multă atenție lui Avram, privim din nou în etapele din viața lui menționate în Geneza 13 și 14.

Nu toți oamenii se pot identifica perfect cu Avram. Când acesta se întoarce din Egipt, are de îngrijit o avere consistentă, adunată în monedele vremii respective (vite, argint, aur, slujitori). Avram nu vine singur din Egipt, ci alături de nepotul său, Lot. Când ajung înapoi în țara promisă, în zona Betel, se opresc pentru a chema Numele Domnului la altarul pe care-l construise în trecut. Avram (și Lot) întâmpină apoi problemele bogaților: tensiuni familiale pornite de la avere, necesitatea unor decizii radicale care ar pune în risc averea pe viitor, interesul periculos al hoților față de avere, posibilitatea ignorării ca răzbunare față de cei care au nevoie de ajutor sau chiar și ispita creșterii bogăției prin mijloace controversate. În toate aceste aspecte, Avram pare că trece testele cu notă maximă, și ilustrează perfect ceea ce ulterior va constitui o condiție de bază pentru conducere – liderul trebuie să fie un vrăjmaș al lăcomiei (Exodul 18:21).

Avram aude că slujitorii lui și cei ai lui Lot se ceartă între ei și anticipează că scurtă ar fi fost vremea până când acele certuri s-ar fi mutat la „corturile de comandă” între el și Lot. De aceea, Avram ia inițiativa să ducă lucrurile spre o decizie înțeleaptă înainte de a izbucni certurile în familia extinsă. Certurile pot face ravagii emoțional și relațional, iar Avram voia să continue să-l trateze pe Lot ca pe un frate. Soluția la care ajunge Avram este aceea de a pune distanță geografică între el și Lot, astfel încât turmele lor să nu se mai incomodeze. Cred însă că Avram avea dreptul să aleagă primul și să-i lase lui Lot doar ceea ce ar mai fi rămas după ce Avram și-ar fi luat „partea leului”. Surprinzător însă, Avram nu alege primul. Nu i-a trebuit mult timp lui Lot să ridice ochii și să aleagă ceea ce era evident mai bun, mai roditor, mai bine-udat, mai potrivit pentru creșterea turmelor și dezvoltarea bogăției. După ce se desparte de Lot, Avram primește sfaturi, încurajări și călăuzire direct de la Dumnezeu. Avram știa că sursa bogăției lui nu era priceperea proprie, alegerile firești avantajoase, un context prielnic sau câștigarea certurilor cu rivalii; sursa bogăției lui Avram era binecuvântarea lui Dumnezeu, în urma ascultării de El. Nu pământul roditor, nu câmpia mai verde, nu ce se poate vedea „la liber” cu ochii; ci Dumnezeu – care face să rodească, Dumnezeu – care înverzește pustiul, Dumnezeu – care îți spune când și cum să-ți ridici ochii spre realități despre care nu știai că există. Dacă Dumnezeu vrea să binecuvinteze pe cineva cu lucruri materiale, îl poate binecuvânta oriunde l-ar trimite în lumea aceasta. Și de ce nu chiar… în țara lui? Dacă Dumnezeu consideră că Avram are nevoie de mai mult, acel mai mult ar trebui să fie clar că vine de la Dumnezeu, în termenii lui Dumnezeu. Este mai bine ca Dumnezeu să-ți dea ceva decât să-ți iei singur. Avram continuă călătoria cu Dumnezeu și construiește altare, în timp ce Dumnezeu are grijă de Avram și scoate binecuvântări din piatră seacă. Avram nu este invidios pe Lot și nu-i poartă pică pentru alegerea firească pe care o făcuse nepotul.

Am putea să spunem că amintirea alegerii egoiste pe care o făcuse Lot era încă proaspătă în mintea lui Avram atunci când acesta primește o veste: Lot a fost luat ostatic de către armata lui Chedorlaomer, și toată averea lui Lot a fost luată ca pradă de război. Avram putea să continue să se odihnească de amiază, să-și mai numere argintul și aurul ca să nu uite cât de bogat este, să considere că Dumnezeu face dreptate și că, în sfârșit, l-a învățat o lecție pe Lot care alesese ce era mai bun deși nu merita… însă Avram nu stă pe gânduri, ci se înarmează pentru război. Nu știu de ce a ales cifra de 318 viteji din casa lui. De ce nu 200 sau 300, să fi fost cifră rotundă? De ce nu 1000, ca să inspire teama în dușmani? Mă gândesc că aceea era cifra maximă pe care o avea la dispoziție și avea să transmită mesajul că-și pune toată forța militară în joc pentru a salva viața nepotului răpit. Avram apelează și la câțiva prieteni aliați care vin cu el la luptă. Averea lui Avram era probabil în pericol fără el și cei 318 viteji în preajmă, fără vreun prieten viteaz care să intervină cât timp ar fi fost el plecat. De asemenea, câtă vreme Avram era la război, activitățile nu aveau cum să meargă la fel de bine și ritmul îmbogățirii scădea. Dar atunci când are de ales între continuarea îmbogățirii și salvarea nepotului, Avram alege repede să-și pună în risc averea de dragul salvării nepotului.

Oamenii sunt mai importanți decât averea și confortul.

Avram dă dovadă și că știe să lupte. După aproximativ 200 km ajunge din urmă armata cotropitoare. Când alergi încărcat cu bogății, alergi mai greu și poți fi prins ușor. După alți 100 km, toți captivii erau liberi, iar averile erau recuperate. Avram se întoarce biruitor spre casă, iar în Valea Împăratului îi iese înainte preotul misterios Melhisedec. Melhisedec rostește o binecuvântare prin care pune biruința pe seama lui Dumnezeu. Avram dă zeciuială fără să i se ceară, înainte ca acest principiu să fie normat prin Legea lui Moise. Nu toți bogații sunt generoși. Nu toți bogații dăruiesc zeciuială. Unora le vine greu și să o calculeze, darămite să o dăruiască în folosul lucrării lui Dumnezeu. Avram nu-și lipește inima de lucrurile materiale și este gata să împartă din ale lui, din proprie inițiativă, fără să i se fi cerut acest lucru.

Un ultim test legat de avuții și bogăție este dat de Avram când i se propune să păstreze prada materială de la război și să returneze împăratului Sodomei doar oamenii. Bogățiile fuseseră luate și cei care le-au pierdut trăiau și fără ele, iar oamenii repatriați ar fi fost mulțumiți doar cu faptul că le-a fost scăpată viața. Avram refuză oferta împăratului Sodomei, pentru că nu ar fi vrut probabil să se asocieze cu el și cu faptele lui rele. Avram era deja bogat, așa că refuză lăcomia și nu vrea să-și piardă autoritatea morală de a spune că bogăția pe care o are a primit-o strict de la Dumnezeu. Avram nu a fost îmbogățit în urma unui război de cucerire sau în urma unei oferte generoase venite din partea unui rege pământesc. Avram are ceea ce are pentru că așa a vrut Dumnezeu, iar această realitate îi oferă liniștea interioară de care avea nevoie Avram.

Cine vrea și azi să fie lider plăcut lui Dumnezeu are de învățat de la Avram să fie „vrăjmaș al lăcomiei”, adică să administreze belșugul, relațiile interumane, forța personală și oportunitățile de nerefuzat trecând totul prin filtrul ascultării de Dumnezeu și rezolvând toate „problemele bogaților”. Ce alte lecții despre conducere credeți că putem învăța de la Avram, din această porțiune a vieții lui (Geneza 13-14)?

Lucian Rotaru

Pastor al Bisericii „Betel” Constanța

Lucian Rotaru – absolvent al facultății de Teologie pastorală în cadrul Institutului Teologic Penticostal din București (2007), al programului de master în Teologie sistematică în cadrul Facultății de Teologie Baptistă – Universitatea București (2010) și al programului ATS – Teologie pastorală, în parteneriat cu Big-Impact (2013). În prezent, urmează un program de D. Min (Predicare și Leadership) în cadrul Seminarului Asbury Theological Seminary din Kentucky, SUA. Este căsătorit cu Elisabeta din anul 2008, tată a doi copii, pastor în Biserica Penticostală Betel din Constanța.
Distribuie pe Facebook

Postează un comentariu