Pentru a ajunge un lider influent putem cădea de acord că este nevoie de timp, de resurse și de mult efort. Vorbim în esență de nenumărate sacrificii de-a lungul anilor. Reduci numărul de ore în fața micilor ecrane. Abandonezi anumite relații ce nu aduc plus valoare. Diminuezi fereastra timpului liber. Mai tai din hobbyurile preferate. Sacrificiul, în acest caz, este un lucru asumat.
Despre creșterea influenței în interiorul organizației sau în cercul de prieteni cu care liderul interacționează s-a scris nenumeroase cărți, articole și reviste. Amintim câțiva dintre cei mai renumiți autori care au cărți traduse și în limba română:
- Dale Carnegie („Cum să câștigi prieteni și să influențezi oameni”)
- John Maxwell („Câștigă aurul! Cum îți poți mări influența ca lider”)
- Dacher Keltner („Paradoxul puterii. Cum câștigi și cum pierzi influența”).
Constat însă că există prea puțină literatură de calitate pe subiectul păstrării influenței. Realitatea este că influența nu se câștigă pe viață. Omul influent nu se poate bucura deoarece a ajuns în vârful piramidei pentru ca ulterior să se relaxeze, trecând pe pilot automat.
Obiceiurile sănătoase care permit deschiderea și dezvoltarea liderului pot fi în timp (și în mod subtil) înlocuite cu obiceiuri toxice, obiceiuri ce diminuează considerabil influența.
Iar viața și implicit organizația pe care o conduci nu te cruță. Pe cât de greu ai ajuns să-ți câștigi influența, pe atât de ușor o pierzi. Pe cât de frumos este să ajungi pe cele mai înalte piscuri ale conducerii, pe atât de tragic este să aterizezi forțat în vale. Iar când încetezi să influențezi încetezi să fii lider. Mare atenție deci la obiceiurile nesănătoase!
Pe lângă consecvența inconsecvenței (Obiceiuri care diminuează influența (1)) și atitudinea negativă (Obiceiuri care diminueză influența (2), în acest articol îmi propun să abordez un al treilea obicei nesănătos, cancerigen chiar: arta laudei de sine sau când totul este despre lider (self-bragging).
Lauda de sine sau când totul este despre lider
Am descoperit sublima artă a laudei de sine la orice nivel și în absolut toate domeniile de conducere – laice și religioase. E drept că „lauda de sine nu miroase bine”, însă mă tot minunez cum și mai ales cât de mulți lideri religioși cad în capcana aceasta. Deși în public se ferește să dea impresia că este obsedat de el însuși, totuși odată ce ți se oferă acces în cămăruța inimii, ești îngrozit. Discuția se mută în mod subtil spre cât de grozav este el, câte diplome are, câți oameni cunoaște. Nu uită să îți amintească că s-a întâlnit cu președintele țării. Ce-i drept, totul este spus pe un ton gingaș, cu capul plecat, o postură etichetată recent de cei de la Harvard Business School ca „Humblebragging” (lauda îmbrăcată în smerenie). Jane Austen, în romanul Mândrie și Prejudecată, semnalizează pericolul acestui păcat spunând că nimic nu este mai periculos decât aparența smereniei.
Lauda de sine este toxică atunci când dorești să construiești o echipă creativă, matură, dinamică și eficientă.
De ce? Pentru că atunci când vine vorba de o reușită a bisericii, a lucrării sau a unui proiect social, personajul care își arogă meritul, direct sau de cele mai multe ori indirect, este el, liderul înzestrat. Comunicare colegială cu angajații sau cu voluntarii este bruiată de liderul obsedat de sine. El a terminat două facultăți prestigioase în timp record. Nu bine termini două propoziții, întrebat fiind de starea de sănătate, că deja liderul fanfaron te întrerupe să-ți spună prin ce a trecut el și cum a depășit situația.
Nu mi s-a dat în viață să cunosc prea mulți lideri de genul acesta dar am auzit nenumărați prieteni și colegi de lucrare plângându-se de atmosfera nesănătoasă din interiorul echipei din cauza unor lideri cu un ego-ul umflat. Pericolul însă ne pândește pe toți. Iată așadar câteva semne că te umfli în pene mai mult decât limita suportabilă:
-Te preocupă imaginea ta mai mult decât imaginea echipei de conducere.
-Subiectul principal în desele conversații cu angajații sau voluntarii ești tu, indiferent de tematică.
-Pasiunea ta este canalizată pentru câștigarea sufletelor pierdute în vederea construirii unei biserici mari, nu în vederea lărgirii Împărăției.
-Frecvent scoți în evidență succesul tău. Rar se întâmplă să vorbești despre falimentele tale.
Biblia are multe de spus la acest capitol.
Apostolul Pavel atinge subiectul mândriei și a laudei exagerate de sine atunci când le scrie celor din Corint: „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” Pavel în următoarele versete încearcă să le explice creștinilor din Corint că acest obicei este toxic și ca rezultat el va distruge creditul și va diminua influența creștinilor în societatea păgână.
Isus arată că antidotul conducerii egoiste este conducerea slujitoare, anume conducerea axată pe împlinirea nevoilor celor din jur (Marcu 10:42-45).
42 Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. 43 Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru 44 şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor. 45 Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”
În concluzie, liderul care dorește să-și păstreze sau chiar să-și mărească influența trebuie să învețe să caute binele comun (și pe termen lung) al echipei, al organizației / bisericii. Un astfel de lider îmbrățișează principiul lui Ioan Botezătorul „eu trebuie să mă micșorez”. Un lider preocupat de alții știe să inspire, să trezească pasiune și să scoată tot ce e mai bun din cei din jur. Aceasta este schimbarea de paradigmă pe care o recomandă și Ed Stetzer și Thom Rainer în excelenta carte The Transformational Church (from „me” to „we”). Trebuie să fii realmente interesat și preocupat de cei din jur.
N-ai vrea să fi și tu un astfel de lider?
Adrian Vlad este absolvent al facultății de Teologie pastorală în cadrul Institutului Teologic Penticostal – București (2008) și al programului de master în Istoria gândirii creștine în cadrul Pentecostal Theological Seminary (Tennessee, SUA). A colaborat cu colegiul Ekklesia, ramura din Nashville, TN, predând un curs de specializare (Divine Healing). În prezent, urmează un program de Doctor of Ministry (Predicare și Leadership) în cadrul Seminarului Asbury Theological Seminary din Kentucky SUA. Este asistentul coordonatorului strategic ProLider. În 2011 s-a căsătorit cu Ronela-Iemima Vlad și împreună au trei copii, Rebeca, Daniel și Anna.
- Consecințele unei biserici închise între patru ziduri! - ianuarie 27, 2023
- Pericolul singurătății în leadership - octombrie 1, 2021
- 3G - iulie 30, 2021
