„Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. Și le-a zis: <Așa este scris și așa trebuia să pătimească Hristos și să învie a treia zi dintre cei morți. Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim>.” (Luca 24: 45-47).
Când citesc textul Marii Trimiteri din Evanghelia lui Luca nu pot evita următoarea întrebare: ce au înțeles și cât au înțeles contemporanii evrei ai Domnului Isus, inclusiv ucenicii, din Scripturi? După sute de ani de studii serioase asupra psalmilor, profeților și legii, iudeilor le-au scăpat cele mai importante adevăruri, cele legate de Hristos: suferința, moartea și învierea Lui. Ucenicii, deși au avut parte și de un curs suplimentar, aprofundat, de trei ani cu Domnul Isus nu erau cu mult mai departe în înțelegerea Scripturii. Cum de au ajuns aici? Ce s-a întâmplat cu mintea lor de a devenit atât de închisă la adevăr?
Cred că problema principală a liderilor religioși din acele timpuri a fost aceea că nu au fost gata pur și simplu să asculte ce le vorbea Biblia, fără prejudecăți și fără preconcepții. Dimpotrivă, ei au forțat Scriptura să le vorbească conform propriilor lor păreri. Iată că, ispita de a selecta din Cuvântul vieții ceea ce ne place, nu e nouă. Nici ispita de a ne alege și a ne da învățători după poftele noastre nu e nouă. Dar privind în istoria poporului evreu nu ar trebui să ignorăm consecințele unei astfel de abordări. Pentru că, ce pierdere putea fi mai mare pentru iudei ca aceea, că, deși Mesia era în mijlocul lor ei nu l-au recunoscut? Ce păcat putea fi mai îngrozitor ca acela de a-l fi respins pe Creatorul universului venit la ei? Și toate acestea se datorau neînțelegerii Cuvântului. Trist este faptul că, în timp ce pierdeau adevărurile esențiale revelate de Dumnezeu în Scripturi și prin Fiul Său, își aglomerau viața de zi cu zi cu tot felul de legi, ritualuri și porunci omenești.
Pericolul selectării preferențiale din Cuvânt ne pândește în mod continuu pe orice lider. Studiem, citim, slujim și cu toate acestea ar putea scăpa înțelegerii noastre anumite adevăruri fundamentale. Azi nimeni nu mai tăgăduiește, cel puțin în mediile evanghelice, faptul că Unsul trebuia să pătimească și să învie dintre cei morți. Dar când este vorba de a se propovădui în Numele Lui pocăința și iertarea păcatelor tuturor neamurilor, mulți păstori, din păcate, nu mai văd acest adevăr prezent în Scripturi. În esență Vechiul și Noul Testament nu sunt altceva decât consemnări ale istoriei răscumpărării întregii creații prin Isus Hristos. Or răscumpărarea deplină nu este încheiată odată cu mântuirea noastră.
Vestea bună, cu privire la planul lui Dumnezeu de răscumpărare, trebuie să ajungă la toate popoarele.
Fără misiune acest lucru nu este posibil!
Cu ceva timp în urmă Pavel le scria corintenilor, care se îndoiau de învierea morților, că, dacă nu există înviere nici Hristos n-a înviat! Parafrazându-l, le pot spune celor care se îndoiesc de misiune, că dacă ea nu există degeaba a murit Hristos! El n-a murit doar pentru anumite generații sau pentru anumite popoare! El a murit pentru lumea întreagă. Și dacă vestea salvării nu ajunge la toți care au nevoie de ea, moartea Lui este într-un sens zadarnică fiindcă nu toți oamenii pot avea parte de beneficiile ei. Luca ne spune că Isus le-a deschis mintea ucenicilor ca să priceapă trei mari adevăruri care existau deja în scripturi, dar pe care ei nu le-au observat.
În primul rând că Hristosul trebuia să pătimească, în al doilea rând că El trebuia să învie din morți, iar în al treilea rând că trebuia să se propovăduiască în Numele Lui iertarea și pocăința tuturor neamurilor. La 2000 de ani distanță de episodul deschiderii minții, după atâta citire și studiu al Bibliei unii pastori și predicatori au ajuns doar la primele două adevăruri: cred în moartea și învierea Domnului.
Cât timp va mai trebui oare să treacă pentru ca Biserica și liderii ei să înțeleagă tot cuvântul? Și nu de puține ori mă întreb: oare e vorba doar de ignoranță aici? Nu cumva e vorba de ceva și mai grav, și anume, de neascultare?
Dacă nu există misiune degeaba a murit Hristos! Iar fără propovăduirea Evangheliei, celebrarea morții și a învierii Domnului Isus este cel mai impozant spectacol de ipocrizie al lumii creștine! Fie ca, asemenea ucenicilor de atunci, Dumnezeu să ne deschidă mintea, nouă liderilor în primul rând, ca să înțelegem întreaga dimensiune a planului Său de răscumpărare a omului și a întregii creații!
Gheorghe Rițișan s-a născut în 1960, în orașul Gherla, jud. Cluj. În 1987 s-a căsătorit cu Irina și au împreună doua fete – Irisa-Iulia și Lea-Priscila – ambele căsătorite. În 1992 a absolvit Seminarul Teologic Penticostal din București, iar în 1995 a obținut licența în teologie pastorală la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Teologie Reformată. În 1992 a fost ordinat păstor în cadrul Cultului Creștin Penticostal din România. Începând cu același an și până în 2008 a slujit ca păstor și plantator de biserici în județul Constanța. Din anul 2008 este președintele Agenției Penticostale de Misiune Externă.
- Liderul ca ispravnic - decembrie 20, 2021
- Pledoarie pentru integritate - aprilie 16, 2021
- Între două puteri: Duhul Sfânt și banii - iulie 24, 2020
