Să fii ucenic al lui Isus nu e lucru mic. Asta depășește simpla asociere recurentă cu mulțimea spectatoare din cadrul serviciilor duminicale. Să fii ucenic e mai mult decât să te declari membru al unei biserici locale. Ba chiar mai mult decât să faci o slujbă spirituală recunoscută de biserică. Îndrăznesc să afirm că a fi ucenic trece dincolo de dezvoltarea unui timp devoțional zilnic și e chiar mai mult decât a pretinde dragoste față de Isus. Însă le poate cuprinde pe toate acestea la fel cum o imagine conține piesele de puzzle din care este compusă. A fi ucenic este un modus vivendi. Asta pentru că ucenicia nu se rezumă la un curriculum parcurs cu brio în „n” săptămâni, ci se întinde pe parcursul unui drum de o viață. E aventura călătoriei neabătute din clasica lui John Bunyan (Călătoria Pelerinului), sau a ieșirii din Zona de comfort a Omului Obișnuit din mai recentă carte a lui Bruce Wilkinson (Cel ce dă viziunea). Să fii ucenic înseamnă să calci pe urmele marelui maestru, intrând astfel în selectul proces al transformării. De aceea dacă ar fi să conturez silueta celui aflat pe cărăruia uceniciei m-aș întreba ce așteptări are Isus de la el sau cum îl descrie Învățătorul. Cuvintele Domnului din Matei 16:24 ne pot servi ca bază pentru creionarea acestui contur.
Atunci Isus le‑a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea și să Mă urmeze.
Mai întâi, ucenicul apare ca omul pregătit sa spună NU sinelui și DA lui Isus (să se lepede de sine). Nu-ul în raport cu sine și da-ul oferit chemării de sus sunt două atitudini în comunicare directă una cu alta. Răspunsul afirmativ la invitația de a intra în aventura relației cu Maestrul va însemna obligatoriu și una sau mai multe atitudini de rezistență la îmbierile firii. Cam în termeni
similari vorbește și apostolul Pavel când prezintă adesea îndemnurile Duhului în confruntare directă cu poftele firii. Cel care vine la Hristos în calitate de ucenic este gata să așterne la picioarele Lui speranțele, dorințele și orice fel de năzuință personală.
Apoi, discipolul își retușează portretul cu o atitudine sacrificială (să-și ia crucea). E aproape de la sine înțeles că odată ce a spus DA lui Isus, ucenicul va avea de suportat consecințele negării de sine. Firea va riposta pe toate căile și discipolul se va trezi în mijlocul unei realități ostile precum oaia în mijlocul lupilor. Chiar Domnul a prezentat în acești termeni realitatea. Ceea ce îi va ține atitudinea neclătinată este perimetrul sacru și sigur al relației, despre care am vorbit în articolul anterior.
Și pentru a face un ultim pas în clarificarea conturului început aici, vom afirma în manieră constructivă că ucenicul este un imitator al Maestrului (să mă urmeze). Asta înseamnă că după ce a renunțat la bagajul greu al firii care îl ținea în loc și s-a pregătit moral pentru a înfrunta orice ostilitate, de acum încolo va face pași în urma Învățătorului. Calea îngustă, lungă și dreaptă, dar primejdioasă a uceniciei, va putea fi parcursă doar pe urmele pașilor Săi. Nu există alternativă. Orice alt drum va duce la hamartia, adică la ratarea țintei…adică la păcat.
În tot acest scenariu, liderul creștin este chemat să fie ghid pentru cel înrolat în procesul transformării după chipul lui Hristos. Ne asumăm noi, liderii, acest rol, sau ne vom mulțumi în continuare cu programele împopoțonate ale unui spectacol mediocru?
Cluj-Napoca. A studiat teologia la Institutul Teologic Penticostal București (Licență - 2000), Lampeter University of Wales UK (MA - 2007) și ULBS (PhD - 2014). Este autor de cărți de teologie și spiritualitate creștină (Revelație și relevanță, Demascarea ispitei, Dinamica toleranței). Dinu este căsătorit cu Persi, împreună cu care au doi copii minunați, Abel și Sonia.
- Starul din Betleem – meditație despre conducere - decembrie 20, 2021
- Meditație despre leadership în contextul Învierii - mai 8, 2021
- Alege-ți haina - februarie 19, 2021