România penticostală/evanghelică trăiește din plin freamătul evanghelizărilor de la început de an. Credincioșii sunt chemați ca seară de seară, împreună cu prietenii lor, să umple lăcașurile de cult. Predicatori din cei mai cunoscuți, însoțiți de muzicieni cu notorietate apar pe meniul bogat oferit de biserici în această perioadă. Pe lângă admirația pe care o am pentru eforturile sincere specifice acestui sezon rece, mă întreb ce se întâmplă cu cei din publicul țintă, care au răspuns, cu o ridicare de mână, la chemarea predicatorului? Îi mai caută cineva după acel moment zero sau sunt aduși în mulțime și lăsați să se descurce apoi de unii singuri?
În orașele mari ale țării, mai ales în centrele universitare, bisericile noastre sunt ticsite de mulțime. Dar oare câți dintre cei care iau parte la adunări au acea relație vibrantă cu Isus, demnă de un ucenic autentic? Oare câți sunt ucenici ai lui Hristos și câți sunt simpli fani? Câți Îi calcă pe urme și câți sunt doar plătitori de cotizație?
Nu îndrăznesc să dau un răspuns dogmatic la aceste întrebări, dar îmi propun în schimb să creionez niște contururi neșlefuite ale neucenicului. Poate în felul acesta se va naște în cititor dorința aprinsă de a căuta mai intens urmele Maestrului. În următoarele articole îmi propun să descriu imaginea ucenicului devotat și alte aspecte ce țin de subiect. Aici mă voi rezuma la a descrie succint trei imagini ale neucenicului.
Prima este cea a clientului încântat. El/ea este persoana mereu prezentă la adunările cu caracter spiritual. Este plin de așteptare, dornic să se întâmle ceva, dacă se poate, cât de spectaculos. Această persoană ar fi cât se poate de fericită să poată savura din plin lucrările miraculoase ale harului. Este creatoarea de mulțime, cea care în vremea pământească a Domnului Isus era fascinată de miracolele văzute și care era pregătită să alerge prin văi și dealuri pentru puțin mai mult spectacol. Unor astfel de personaje Domnul le-a spus parcă cu tristețe:
Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați…pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat (Ioan 6: 26).
Oare câți de felul acesta încălzesc scaunele bisericilor? Și ce ar trebui să facă un lider spiritual în fața acestei imagini? Într-adevăr, Domnul îi primește cu milă, însă vrea mai mult de la ei. Ucenicul este persoana care face câțiva pași în plus.
A doua e imaginea credinciosului aproape devotat. Acesta își asumă responsabilități în slujire. Chiar se bucură de rezultatele imediate ale lucrării pe care o face. Și totuși… Evangheliile zugrăvesc bine portretul neterminat atunci când ne îngăduie să punem față în față două pasaje în contrast. Mai întâi avem textul biblic unde observăm bucuria celor 70 care se întorc de pe câmpul de misiune:
Cei șaptezeci s-au întors plini de bucurie și au zis: Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău. (Luca 10: 17).
Pare că aceștia se găsesc la o dimensiune superioară a umblării cu Isus. Totuși, evanghelia lui Ioan ne anunță că și acest stadiu relațional are limitele lui. Când Mântuitorul vrea să îi ducă un pas mai departe în relație cu El, cei care se numeau ucenici au considerat că este prea de tot și l-au părăsit (vezi Ioan 6: 60, 66). I-au văzut minunile? Da! Au fost impresionați de predicile Sale rostite cu putere? Evident! Și atunci? Se pare că nu au fost dispuși să meargă mai departe. Aveau o credință efervescentă, dar profund antropocentrică. Ucenicul adevărat face un pas mai departe dezvoltând cu sârguință o credință cristocentrică.
Ultima este imaginea slujitorului monopolist. Acesta a cunoscut și a fost transformat de lucrarea harului mântuitor. Îl urmează pe Isus și își asumă atât responsabilitățile slujirii spirituale, cât și pe cele date de exigențele sfințirii continue. Stă lângă Isus și în clipele mai grele. Problema acestei persoane este că harul mântuitor trebuie să treacă pe la ea. Musai! Alții pot avea acces la Isus doar dacă slujitorul monopolist își dă acordul. Tendințe ale acestui personaj pot fi identificate în ucenicii care îi ceartă pe cei ce își permit să-L deranjeze pe Domnul. Isus are cuvinte de mustrare pentru aceștia (vezi Marcu 10: 13. 14). Profeții vechitestamentari sunt direcți și foarte critici atunci când descriu tipul acesta de slujitor (vezi Ezech. 34: 1 – 4). Ucenicul adevărat îi conduce pe alții la Isus în mod neegoist și smerit.
Vestea bună este că aceste contururi pot fi finalizate în imagini frumoase de ucenici devotați – atâta vreme cât procesul nu se întrerupe, ci continuă spre desăvârșire. Dacă sunt însă păstrate la stadiile sumare ale unui proces trunchiat, ele se vor afișa în continuare ca niște fațete hidoase a neucenicului…oricât de cosmetizate ar fi ele.
Mă întorc la adunările pline de oameni, din această perioadă. Ce contururi vedem în mulțime? Ce putem face în privința asta?
Vezi partea a doua: „Un cadru sacru”
Cluj-Napoca. A studiat teologia la Institutul Teologic Penticostal București (Licență - 2000), Lampeter University of Wales UK (MA - 2007) și ULBS (PhD - 2014). Este autor de cărți de teologie și spiritualitate creștină (Revelație și relevanță, Demascarea ispitei, Dinamica toleranței). Dinu este căsătorit cu Persi, împreună cu care au doi copii minunați, Abel și Sonia.
- Liderul (in)vizibil – o meditație sensibilă - octombrie 26, 2023
- Starul din Betleem – meditație despre conducere - decembrie 20, 2021
- Meditație despre leadership în contextul Învierii - mai 8, 2021
