Nu există comentarii încă

Cum să-ți plafonezi biserica

Dacă vrei să-ți plafonezi biserica:

  1. Nu te instrui tu însuți, deoarece plafonarea ta va induce plafonarea bisericii;
  2. Dacă totuși, tu îți ridici nivelul prin instruire, ai grijă ca nimeni altcineva să nu o facă, astfel tu vei rămâne cel mai bun și vei avea controlul, putând să pui capac lucrării ori de câte ori vei vrea;
  3. Cultivă un spirit legalist și rigid, deoarece asta va sufoca încet, dar sigur dezvoltarea bisericii;
  4. Dezvoltă un mediu în care fiecare greșeală este plătită scump, în felul acesta vei tăia aripile oricui are vreo inițiativă, iar urmarea este plafonarea;
  5. Păstrează-ți nezguduita convingerea că tu ai mereu dreptate, în felul acesta nu va trebui să-ți ceri iertare niciodată, iar oamenii care ar putea să crească lucrarea vor fi descurajați să mai facă ceva, sau, în cazul mai fericit vor pleca din biserică;
  6. Nu admite sub nici o formă colaborarea cu alte biserici, mai ales din alte culte, deoarece știi că izolaționismul este o cale sigură de plafonare;
  7. Întotdeauna joacă populist, deoarece știi că dezvoltarea bisericii înseamnă schimbare, iar schimbarea este nepopulară, deoarece îi scoate pe oameni din zona lor de confort. Deci profită de orice astfel de nemulțumire și caută să placi tuturor, în felul acesta blocarea creșterii bisericii este asigurată;
  8. Ai grijă să încurajezi critica distructivă furnizată de cei care nu fac nimic și nu lua niciodată apărarea celor care muncesc. Este o metoda deosebită prin care poți distruge dezvoltarea bisericii;
  9. Mergi întotdeauna pe mâna membrilor în vârstă, deoarece, pe de o parte, între ei ai cei mai mulți aliați contra schimbării, iar pe de alta parte, de acolo vin voturile cu influență. În felul acesta îți vei alunga tinerii, asigurând îmbătrânirea bisericii și uciderea suflului de înviorare care ar putea duce la creșterea lucrării;
  10. Nu comite greșeala de a fi sincer, ci dă impresia că ești de acord cu fiecare, în timp ce îți urmărești propriile scopuri, asta va produce confuzie și va bloca orice inițiativă de dezvoltare a lucrării;
  11. Joacă întotdeauna la două capete; ai grijă să nu faci niciodată afirmații clare și categorice; asta te poate expune criticii ceea ce trebuie să eviți cu grijă; afirmațiile tale trebuie să fie confuze și interpretabile, astfel încât în orice situație să poți cădea în picioare; ceața și deruta pe care o vei răspândi astfel este o metodă eficientă contra creșterii și dezvoltării;
  12. Înconjoară-te de oamenii care-ți dau mereu dreptate și îndepărtează-i prin orice mijloace pe cei care îți spun adevăruri pe care nu vrei să le auzi și nu va trebui să te mai temi niciodată că biserica va crește;
  13. Nu admite sub nici un chip organizarea grupelor mici de casă. Dacă totuși nu o poți face pe față, aglomerează oamenii cu programe și activități astfel încât să nu aibă timp și de grupele de casă. Pe termen lung asta va bloca definitv maturizarea membrilor bisericii, iar asta va duce la plafonarea bisericii.
  14. Invită la biserica predicatori care gândesc la fel ca tine. În felul acesta biserica va fi convinsă că tu ai dreptate, iar cei care doresc schimbări vor fi discreditați. Și după cum știi deja, acolo unde nimic nu se schimbă, plafonarea este garantată;
  15. Nu uita că întotdeauna poți juca cu succes pe cartea tradiției moștenite de la înaintași. Este de departe cea mai tare și sigură metodă de plafonare a bisericii.

În speranța că am putut să-ți fiu de folos, îți urez mult succes în lucrare de stopare a creșterii și dezvoltării bisericii de care te slujești… scuze, pe care o slujești.

 

Ultimele postari ale lui Laurentiu Funieru (vezi toate)
Distribuie pe Facebook
Author: Laurentiu FunieruCoordonator Strategic al Bisericii „Efraim” Târgoviște Funieru Laurențiu, născut pe 25 noiembrie 1964. Actualmente locuiește în Târgoviște unde slujește full-time de peste 10 ani în cadrul Bisericii Efraim. A absolvit Institutul de petrol și Gaze în anul 1991. În timpul studenției l-a cunoscut pe Dumnezeu, lucru care i-a transformat viața. După 10 ani de la convertire a simțit chemarea lui Dumnezeu pentru slujire, dedicându-se cu normă întreagă acesteia. A –absolvit un Master of Arts în anul 2013 de la TCM International Institute. La ora actuală slujește în cadrul echipei de conducere a bisericii Efraim ocupându-se cu predicarea, crearea de materiale pentru studiu și planificare strategică.

Postează un comentariu