Nu există comentarii încă

Tipar sau gândire teologică?

 Cineva spunea ca nu există om care să nu facă teologie. Atunci când facem afirmații legate de Dumnezeu, de fapt facem teologie. Ceea ce diferă este calitatea acesteia.

În acest articol vreau să atrag atenția asupra unei realități de care te lovești pretutindeni în lumea creștină. Dacă asculți cu atenție discuțiile dintre creștini sau predicile de la amvoane sau dacă citești articole pe net precum și comentariile pe care acestea le stârnesc, vei fi izbit ca și mine de omniprezența tiparelor teologice.  Foarte rar vei avea ocazia să întâlnești oameni care au învățat să adopte o gândire teologică care să-i elibereze de tiparele majoritare.

Din păcate, ne este foarte greu să discernem dacă noi gândim teologic sau doar suntem captivi într-un tipar teologic. Am întâlnit predicatori care credeau că ei gandesc teologic în timp ce nu erau decât prizonieri ai propriului tipar moștenit.

Care sunt caracteristicile crestinului încarcerat în tipare teologice?

Acest gen de crestin este acela care gandeste teologic in interiorul tiparului sau, demonstrand cu argumente scripturale, logice si practice anumite dogme si incredintari specifice lui sau cultului din care face parte. Dar atunci cand il fortezi sa iasa in afara ograzii teologice cunoscute, gandirea lui sufera transformari dramatice. Pus in fata unor perspective si realitati noi care ii pun sub semnul intrebarii anumite incredintari, acesta nu mai tine cont de absolut nici o regula din cele pe care le trambita inainte. Argumentul scriptural este aruncat la pamant, logica este anulata iar experientele practice sunt ignorate. Cel care inainte te uimea prin cursivitatea argumentului sau, acum face tot felul de salturi acrobatice pentru a evita intalnirea cu o alta realitate. Nu vei mai vedea nici o urma din pretinsa gandire teologica argumentata solid, ci vei fi lovit cu povesti, franturi de versete aleatoriu alese si mai ales… multa indignare sfanta. Acest gen de crestin, predicator sau pastor pur si simplu isi inchid ochii si isi astupa urechile ca nu cumva sa vada sau sa auda si sa trebuiasca sa dea un raspuns coerent si obiectiv.

Care sunt caracteristicile crestinului care s-a deprins sa gandeasca teologic?

Si acesta ca si cel de mai sus descris, poate face parte dintr-o anumita formare teologica si poate sa-si argumenteze pozitia foarte bine. Deosebirea devine vizibila atunci cand il fortezi sa iasa si el din tiparul sau. Acest gen de crestin isi va pastra obiectivitatea gandirii teologice chiar si in afara ograzii proprii. Nu inseamna ca ii vine usor, dar este destul de matur incat sa cedeze in fata unor argumente superioare sau in fata unei perspective noi care pare sa explice mai bine realitatea. Cu alte cuvinte acesta si-a cultivat abilitatea gandirii critice.

Acum as vrea sa mai adaug ceva. Daca pentru crestinul obisnuit din banca, faptul ca este captiv unui tipar teologic este scuzabil, pentru lideri este inacceptabil. Raritatea practicarii unei gandiri teologice (critice, obiective) este o tragedie deoarece sunt prea putini lideri care o poseda.

Asa cum spunea un ganditor crestin, o astfel de gandire nu poate fi accesata de cei mai multi care au alte ocupatii decat predicarea sau pastorirea. Dar cei care au privilegiul de a fi alesi sa conduca nu-si pot scuza subiectivismul si comoditatea intelectuala.

 

Atat liderul captiv in tipare teologice cat si cel care cultiva o gandire teologica au de-a face cu avantaje si dezavantaje?

Liderul captiv in tipare teologice are avantajul de face parte din numarul celor multi, pe cand cel care cultiva gandirea teologica va face parte mereu din minoritate.

Liderul captiv are avantajul unei sigurante de sine care-l poate face sa doarma bine si sa aiba raspunsuri  pentru toate intrebarile. Liderul care practica gandirea teologica cunoaste chinul indoielii si nu are raspunsuri pentru toate intrebarile.

Liderul captiv nu poate risca sa fie rejectat de comunitatea careia ii apartine, pe cand celalalt tip de lider poate risca respingerea.

Liderul captiv poarta aureola de sfant pastrator al vechii credinte, pe cand celalalt poate ajunge sa poarte numele de eretic, lumesc sau chiar pacatos.

Dar…

Liderul captiv este plafonat si incapabil sa creasca spiritual, pe cand liderul care practica gandirea teologica se dezvolta continuu si se maturizeaza spiritual.

Liderul captiv ajunge in cele din urma uscat si neroditor, pe cand celalat este plin de suc si verde chiar la batranete.

Liderul captiv nu mai poate primii o viziune noua de la Dumnezeu deoarece o confunda cu lucrarea diavolului, pe cand celalalt o imbratiseaza cu drag.

Liderul captiv ajunge sa traiasca din amintiri, pe cand celalalt traieste un prezent bogat.

Liderul captiv poate ajunge sa prigoneasca sfinti deoarece nu se comporta si nu gandesc dupa obiceiul ograzii lui, pe cand celalalt va recunoaste sfintii din orice ograda pentru ca poate trece dincolo de aparente si judeca dupa adevar.

La incheiere as vrea sa te intreb: „ Ce fel de lider crezi ca a fost Domnul Isus?”

A fost un lider atipic, care a fortat tiparele religioase majoritare, care a fost respins de ai sai si poreclit prieten al vamesilor si al pacatosilor, care a fost invinuit de erezie si colaborare cu dracii.

De cine a fost El acuzat si respins? De catre liderii captivi care nu mai voiau sa iasa din ograda lor, in ciuda argumentelor scripturale ale Domnului, in ciuda rezultatelor slujirii Sale, in ciuda faptului ca nu aveau raspuns la intrebarile Sale.

Acum ai in fata binele si raul, avantajele si dezavantajele. Ce fel de lider vei alege sa fii?

Lider captiv tiparelor teologice sau unul care practica gandirea teologica?

Ultimele postari ale lui Laurentiu Funieru (vezi toate)
Distribuie pe Facebook
Author: Laurentiu FunieruCoordonator Strategic al Bisericii „Efraim” Târgoviște Funieru Laurențiu, născut pe 25 noiembrie 1964. Actualmente locuiește în Târgoviște unde slujește full-time de peste 10 ani în cadrul Bisericii Efraim. A absolvit Institutul de petrol și Gaze în anul 1991. În timpul studenției l-a cunoscut pe Dumnezeu, lucru care i-a transformat viața. După 10 ani de la convertire a simțit chemarea lui Dumnezeu pentru slujire, dedicându-se cu normă întreagă acesteia. A –absolvit un Master of Arts în anul 2013 de la TCM International Institute. La ora actuală slujește în cadrul echipei de conducere a bisericii Efraim ocupându-se cu predicarea, crearea de materiale pentru studiu și planificare strategică.

Postează un comentariu