Conferința ProLider 5 – Germania

Detalii

  • 10:00 am
  • CZ Life Kaindlstr.53 70569 Stuttgart Büsnau
  • 017642995071
  • 50Attendees
  • 2Staff members
  • $30 (20 euro)înregistrare

Purtăm în sufletele noastre un deziderat: să continuăm și să finalizăm cu bine slujirea pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu.

Vă invităm ca, în dependență deplină de Dumnezeu, să descoperim cum putem să ne finalizăm bine lucrarea, încât la sfârșitul alergării noastre să putem spune împreună cu apostolul Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum, mă așteaptă cununa dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, şi nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui.” (2 Timotei 4:7-8)

Data:

Taxa: 20 EURO
***Vor fi trei sesiuni cu pauza de masă.

Locul: CZ Life Kaindlstr.53 70569 Stuttgart Büsnau

Persoana de contact: Daniel Ghiț – 017642995071

Înscrie-te acum la ProLider 5 – GERMANIA

 

Author: Adrian VladPastor al Bisericii „Efraim” Târgoviște Adrian Vlad este absolvent al facultății de Teologie pastorală în cadrul Institutului Teologic Penticostal – București (2008) și al programului de master în Istoria gândirii creștine în cadrul Pentecostal Theological Seminary (Tennessee, SUA). A colaborat cu colegiul Ekklesia, ramura din Nashville, TN, predând un curs de specializare (Divine Healing). În prezent, urmează un program de Doctor of Ministry (Predicare și Leadership) în cadrul Seminarului Asbury Theological Seminary din Kentucky SUA. Este asistentul coordonatorului strategic ProLider. În 2011 s-a căsătorit cu Ronela-Iemima Vlad și împreună au trei copii, Rebeca, Daniel și Anna.