De la marele rege evreu, David, am învățat câteva lecții de leadership care s-au alipit de sufletul meu. Vreau să împărtășesc cu voi, succint, trei dintre ele.
L-am văzut cum, în perioada clandestinității, deși fiind deja uns de profetul Samuel ca rege, nu a făcut nimic prin care să saboteze domnia predecesorului său care îl prigonea. Dimpotrivă, în momentele providențiale când dobândise un ascendent strategic asupra lui Saul, nu se grăbește să îi ia viața pentru a-și netezi astfel calea spre tronul promis de Domnul. David știe să se încreadă în Domnul și în planurile Sale, neapelând la soluții ușoare, la-ndemână, dar controversate, pentru a-i da o mână de ajutor lui Dumnezeu. Ce lecție valoroasă: să nu te grăbești să îți asumi poziția de lider înaintea timingului divin. Sună bine, dar cam greuț, nu-i așa?
O altă lecție prețioasă vizează secretul domniei sale longevive. Aici trebuie să pun față în față reperele istorice despre rege cu psalmii acestuia. Remarc, în urma corelării celor două, că în spatele multiplelor succese militare și a izbândirii pe plan personal la fiecare moment de cumpănă, stă o viață de devoțiune solidă.
David are obiceiul să rezolve provocările personale și oficiale ale vieții sale, în rugăciune.
Acolo, în fața Domnului, își descarcă ranchiuna, ura chiar, dă sentințe dure, se ceartă cu inamicii, ca tot acolo să găsească energia duhovnicească menită să îl ridice deasupra acestor stări, la o statură după placul și inima lui Dumnezeu. Dacă ne dă vreodată târcoale gândul că secretul conducerii se reduce la a ști să lucrăm cu oamenii sau la anumite competențe pe care le-am dezvoltat în noi și în alții, ne înșelăm amarnic. Fără o relație vibrantă cu Domnul, conducerea noastră e un frumos edificiu de paie care însă nu rezistă testului de foc. Politica bisericească, fie ea cât de rafinată, nu poate înlocui rugăciunea. Dacă păstrăm însă structura rezistentă a devoțiunii, celelalte își scot în evidență valoarea în mod trainic.
În final, cel mai proaspăt mesaj primit de la David, în timpul lecturii mele biblice, vizează oamenii cu care s-a înconjurat acest conducător. M-a fascinat multă vreme suita de viteji ai regelui, descriși parcă hiperbolic: cel care învârte sulița și mor sute de oameni, cel care putea doborî de unul singur o mie de dușmani etc. Cine nu ar vrea să aibă lângă el astfel de colaboratori. Înconjurat cu ei te poți înfrunta cu oricine. Să îl mai ai alături și pe Ahitofel, consilier al cărui sfat avea valoarea cuvintelor rostite de Însuși Dumnezeu (vezi 2 Sam. 16:23), îți poate da încrederea că nimeni nu va fi în stare să te clintească din locul în care ești așezat. Ce echipă de conducere, câtă competență! Și cu toate astea, apar momentele de încercare și în viața acestui conducător, ca la orice lider. În aceste momente, valoarea competențelor cade pe plan secund, lăsând să iasă în evidență importanța crucială a relațiilor de prietenie. Precum amintisem mai sus, în lectura mea biblică am citit un verset despre oamenii lui David care pentru prima dată mi-a vorbit despre punctul de greutate într-o echipă de conducere. 1 Cronici 27: 33 (Ahitofel era sfetnicul împăratului; Hușai achitul era prietenul împăratului), un verset peste care altă dată treceam în viteză, mi-a adus recent o rază de lumină asupra înțelegerii personale a lucrului în echipă. Dacă Ahitofel era sfetnicul de neegalat la acea vreme, Hușai cu competențe inferioare, avea ceva în plus care l-a făcut mai valoros pentru David. Hușai îi era prieten. Înțeleg de la David că apar momente când compentența nu mai are valoare, dimpotrivă poate fi potrivnică, dacă este disociată de prietenie. Episodul cu răscoala lui Absalom mă învață din plin acest adevăr. Momentele grele ale liderului se suprapun cu momentele de cernere a echipei. Atunci, chiar dacă valorosul consilier îți întoarce spatele, prietenul rămâne aproape (vezi 2 Sam. 16,17). Dacă ar fi să vorbesc în termeni bisericești aș spune că nu este de ajuns să transformi comitetul bisericii într-o echipă de conducere unde fiecare își asumă rolul în funcție de daruri/abilități, ci mai este un pas de făcut: trecerea de la competență la prietenie.
Cu oamenii competenți atingi piscuri înalte, dar alături de prieteni reușești să treci cu bine văile adânci.
Acesta este stadiul superior al conducerii în echipă: îmbrăcarea competenței cu prietenie. Credeți diferit?
Cluj-Napoca. A studiat teologia la Institutul Teologic Penticostal București (Licență - 2000), Lampeter University of Wales UK (MA - 2007) și ULBS (PhD - 2014). Este autor de cărți de teologie și spiritualitate creștină (Revelație și relevanță, Demascarea ispitei, Dinamica toleranței). Dinu este căsătorit cu Persi, împreună cu care au doi copii minunați, Abel și Sonia.
- Liderul (in)vizibil – o meditație sensibilă - octombrie 26, 2023
- Starul din Betleem – meditație despre conducere - decembrie 20, 2021
- Meditație despre leadership în contextul Învierii - mai 8, 2021
