No comments yet

Liderul și binecuvântările solitudinii

Am afirmat în articolul anterior (Liderul între solitudine și izolare) că marii lideri ai Bibliei au avut parte de o doză semnificativă de singurătate. Acest lucru constituie atât prețul conducerii spirituale, cât (și mai ales) și una dintre vehiculele principale de binecuvântare ale acesteia. Deși aparent conducerea și solitudinea nu merg bine împreună, vreau să subliniez de la bun început că o conducere bună nu poate exista fără solitudine ca ingredient de bază. De ce?

1. Solitudinea e cadrul refocalizării spirituale.

Liderul ca persoană publică, în slujba oamenilor este supus constant presiunii urgențelor. Din cauza acestora nu doar programul lui zilnic are de suferit, prin supraaglomerare, ci mai ales inima acestuia în urma defocalizării.

Când liderul spiritual uită pe Cine slujește în primul rând, tot ce face el riscă să ajungă activism sec.

În mijlocul sau poate chiar în ciuda urgențelor, liderul are nevoie continuă de a-și recalibra atenția. Nu știu dacă sunt și alții ca mine, dar momentele mele favorite de reconectare cu Isus, pe care le caut cu ardoare cât de des pot, sunt cele petrecute în compania copacilor pădurii, în poieni pline de verdeață și în auzul murmurului cristalin al pârâului de munte. Acolo, în singurătate, recapăt starea de bine a omului lăuntric – acesta prinde iar aripi altădată ostenite de supraaglomerare. Odăița e un spațiu similar al reconectării – zilnice, sper – pentru lider. Cred că singurătatea care favorizează întâlniri tainice cu Domnul este tratamentul cel mai bun la defocalizare spirituală.

2. Solitudinea garantează o conducere sănătoasă.

Expresia de la cap se împute peștele este cât se poate de reală. O biserică sănătoasă are lideri sănătoși. Acolo unde corupția de orice fel pătrunde în sânul conducerii, ea se transferă neobosit spre ceilalți. Atunci apar dezbinări, lupte interne, ies la iveală ambiții personale, iar agenda bisericii începe să nu mai corespundă cu agenda Capului ei. Solitudinea acompaniată de retreaturi cu conducerea bisericii sunt chestiuni/activități care facilitează procesele de evaluare menite să repare ce e stricat și să încurajeze imunitatea spirituală a comunității. În vâltoarea evenimentelor bisericești este foarte greu să redobândești viziunea de ansamblu (care devine o constatare a stării de sănătate ecleziastică). Pentru ca aceasta să se producă, e nevoie de ieșirea din tabără, precum Moise. Acolo sus, aproape de slava lui Dumnezeu, se duce bătălia pentru sănătatea liderului și implicit a bisericii. În acele momentele de singurătate slujitorul își reevaluează motivele, își reîncarcă bateriile. Acolo în rugăciune duce luptele personale cu ceilalți – nu în culise. Și astfel se menține acea vigilență spirituală dătătoare de stabilitate.

3. Solitudinea reaprinde entuziasmul.

Despre aceste aspect vom vorbi data viitoare – Entuziasmul în conducere.

Da, solitudinea este o binecuvântare pentru liderul care o caută, un factor de echilibru, o modalitate de liniștire. Ți-o recomand și ție.

Până atunci, vorba Psalmilor,

Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu.

Dinu Burzo

Pastor Coordonator al bisericii „Logos” Cluj-Napoca

Cluj-Napoca. A studiat teologia la Institutul Teologic Penticostal București (Licență - 2000), Lampeter University of Wales UK (MA - 2007) și ULBS (PhD - 2014). Este autor de cărți de teologie și spiritualitate creștină (Revelație și relevanță, Demascarea ispitei, Dinamica toleranței). Dinu este căsătorit cu Persi, împreună cu care au doi copii minunați, Abel și Sonia.

Latest posts by Dinu Burzo (see all)

Distribuie pe Facebook

Post a comment