“Ci voi veți primi o putere, când se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria și până la marginile pământului” (Fapte 1:8).

Când Cornilescu a tradus din greacă fraza εωs εσχατου τηs γηs, întâlnită în Fapte 1:8, el a folosit o expresie foarte comună în limba română: până la marginile pământului. Bănuiesc că acesta este motivul pentru care cei mai mulţi dintre noi, când interpretăm fraza de mai sus, o facem dintr-o perspectivă geografică. În raport cu punctul în care ne aflăm noi, la un moment dat, marginile sunt, evident, cele mai îndepărtate zone ale pământului. Dacă pasajul este înţeles doar în acest fel misiunea s-a încheiat. Evanghelia a ajuns pe toate continentele şi a fost propovăduită în toate ţările de pe glob.

Personal cred că Domnul Isus nu a propus în pasajul citat o metodologie de abordare a lucrării de misiune. Nu a propus etape de lucru. El a exprimat acolo un principiu. Acest principiu ar suna cam aşa: lucrarea creştină sănătoasă porneşte de la cunoscut spre necunoscut, de la apropiat înspre îndepărtat, din interior spre exterior, de la mic la mare, de la centru spre margini.

Deci ceea ce Biserica ar trebui să facă acum este să identifice unde sunt şi, mai ales, care sunt marginile pământului şi să pornească într-acolo. Din perspectivă etnică marginile pământului înseamnă mii de grupuri etnice la care vestea bună nu a ajuns încă. Aceste grupuri pot fi departe sau aproape de noi din punct de vedere geografic. Surprinzător însă, marginile pământului pot fi foarte aproape de noi dacă privim lumea din perspectivă socială. Am certitudinea că Domnul Isus a avut în vedere şi o astfel de abordare în lucrarea Lui de pe Pământ. El a ajuns foarte adesea în slujirea Lui la cei aflaţi la marginea societăţii, la cei respinşi, la cei ostracizaţi, la cei dispreţuiţi. Acest fapt nu a avut loc întâmplător. El a ales de bună voie să ajungă acolo. Domnul Isus a realizat mai bine ca oricine bunăoară, că pentru iudei, samaritenii sau sidonienii se aflau la marginile pământului; dar că tot acolo se afla şi vameşul evreu profund dispreţuit de conaţionalii lui. La marginile pământului era păgânul Corneliu pe care Petru ezita să-l viziteze şi, tot acolo, era şi orbul Bartimeu condamnat de cei din jur să rămână veşnic la marginea drumului. La marginile pământului era femeia din Samaria întâlnită de Isus la fântâna lui Iacov şi tot la marginile pământului erau macedonienii care îi cereau lui Pavel să treacă şi să îi ajute…

Marginile pământului pot fi atât de aproape de noi şi totuşi atât de departe…. Depinde de universul în care trăim sau de universul în care am ales să trăim. Acolo, în acel univers vor exista totdeauna nişte periferii pe care cei mai mulţi dintre noi vom ezita să le vizităm. Este deja ştiut că în mahalalele universului care are în centrul lui opulenţa şi bunăstarea, au locuit şi locuiesc miliarde de săraci, bolnavi şi infirmi. Şi câţi dintre noi ar vrea să lucreze aici? În universul religiei patronat de fariseii diferitelor confesiuni, mai mult sau mai puţin evanghelice, păcătoşii sunt priviţi cu cel mai autentic dispreţ şi puşi la margine. Cine să se mai ocupe de ei când avem de realizat atâtea proiecte evlavioase care ne iau cea mai mare parte din timp?! Ciudat! Biserica a pornit ca şi dr. Otto Lidenbrock şi nepotul sau Axel, eroii lui Jules Verne, într-o călătorie spre centrul pământului, nu spre marginile lui. Şi în timp ce noi luptăm să ne apropiem cât mai mult de centrul lumii sau a universului noastru, acolo unde ne bucurăm de aprecierea oamenilor şi de stimă, acolo unde sunt elitele lumii, Mântuitorul ne trimite mereu înspre marginile pământului acolo unde îi întâlnim cel mai adesea pe cei săraci, orfani, goi, flămânzi, închişi, bolnavi sau păcătoşi.

Da, la marginile pământului sunt cele câteva mii de grupuri etnice fără biserică, fără Scriptură în limba lor şi fără misionari. La marginile pământului se află cei peste două sute de milioane de daliţi din India, dintre care cei mai mulţi vor muri acolo unde s-au şi născut – pe stradă şi fără Hristos. Dar tot acolo sunt şi rromii din ţara noastră care trăiesc pe gropile de gunoi ale marilor oraşe, ţiganii turci analfabeţi din Babadag care se căsătoresc şi procrează la unsprezece – doisprezece ani, pruncii abandonaţi în spitale, prostituatele care îşi fac veacul pe marginea drumurilor sau bătrânii uitaţi de propriii lor copii în azile.

Marginile pământului pot fi atât de departe şi totuşi atât de aproape de fiecare dintre noi nu-i aşa?