Nu există comentarii încă

Cinci convingeri pentru a forma o echipă de conducere

John Maxwell a spus:

Liderii devin influenți nu pentru că sunt puternici, ci pentru că împuternicesc pe alții.1

Cu toate acestea, sunt mult prea mulți conducători puternici care nu conduc împreună cu o echipă. Toți știm că singurătatea în conducere ne limitează influența. Totuși, prea mulți acceptă această limitare și, din diverse motive, nu implică pe alții în actul conducerii. Eu am condus în așa stil mulți ani. De fapt, cei mai mulți lideri, în special pionerii, parcurg perioade în care conduc fără echipă. Ce este de făcut pentru a iniția procesul formării unei echipe de conducere? Eu cred că în primul rând trebuie să-ți formezi cinci convingeri. Iată convingerile la care am ajuns, care au dus la formarea echipei de conducere din care fac parte:

Există oameni mai competenți decât mine

Orice lider are tendința naturală de a lua inițiativă, de a fi proactiv, de a decide înaintea altora și de a decide fără alții. Această practică le accelerează dezvoltarea, prin urmare, le mărește competența și încrederea în ei înșiși. Aceasta poate duce la subestimarea valorii celor din jur. Asemenea conducători se pot crede mai competenți decât alte persoane. Dacă gândești așa, dă-mi voie să te ajut: tu ești mai competent decât alții în domenii foarte puține, în timp ce alții sunt mult mai competenți decât tine în multe domenii. Ai înțeles? În momentul în care îți identifici punctele tale tari și punctele personale slabe, începi să observi domenii de competență sporită în alții. În procesul de formare a unei echipe de conducere, delegi responsabilități în domeniul slăbiciunilor proprii și păstrezi responsabilități în domeniul în care ești înzestrat în mod deosebit. Crede-mă, oamenii competenți sunt diferiți, dar ei există!

A delega nu înseamnă a abuza

Am întâlnit conducători care manifestă un soi de sentiment de vinovăție dacă încredințează cuiva o responsabilitate. De ce ar trebui să crezi că implicarea altora în procesul decizional înseamnă răpirea timpului lor prețios, a-i suprasolicita? Desigur, trebuie să cunoști măsura, deoarece delegarea poate duce la abuzuri. Totuși, a delega o responsabilitate unui om care a fost înzestrat de Dumnezeu cu un dar specific pentru a sluji în acel domeniu este un privilegiu. Singura oportunitate a oamenilor de a experimenta semnificația și satisfacția vieții este cea de a sluji conform înzestrării de care dau dovadă. Crede-mă, oamenii celebrează responsabilitățile potrivite care le-au fost delegate!

Oamenii înzestrați nu sunt o amenințare

Există prea multă nesiguranță în sufletul conducătorilor. Dacă ești sincer cu tine însuți (sper că ești), poți recunoaște că în adâncul ființei tale interioare te simți amenințat de oamenii înzestrați. Aceasta generează gelozie, anxietate și tot felul de stări tulburătoare. Tu știi că aceasta împiedică dezvoltarea ta și creșterea influenței tale. Cum poți învinge sentimentul de nesiguranță? Făcând exact invers cum simți și îți vine să faci. Începe să apreciezi oamenii înzestrați, să-i inviți, să le încredințezi responsabilități. Celebrează-i pe cei mai înzestrați decât tine în unele domenii, cu încrederea că Dumnezeu este în control. Vei constata că toți se dezvoltă și beneficiază, inclusiv tu. Crede-mă, oamenii înzestrați sunt o binecuvântare, nu o amenințare!

Cel care crește, greșește

Poate ai delegat responsabilități unor oameni înzestrați și ai observat că au făcut altceva decât ceea ce le-ai cerut sau te-ai așteptat să facă. Au încurcat lucrurile și ai ajuns la concluzia că trebuie să reiei controlul. Nu, nu trebuie să crezi așa. Oamenii fac echipă dacă beneficiază de claritate. Dacă vei clarifica viziunea, valorile, strategia, obiectivele și vei defini reușita, vei observa că alinierea este posibilă. Va funcționa totul perfect? Desigur, nu! Dar ce, în cazul tău, a funcționat totul perfect, totdeauna? Nu ai ajuns acolo unde te afli, în conducere, pentru că ți-ai asumat riscul de a crește, care include riscul de a greși? Nu toți oamenii care greșesc cresc. Dar, crede-mă, cel care crește, greșește!

Dedicarea nu include epuizarea

A fi lider dedicat este un mare lucru. Totuși, dedicarea poate duce la auto-supraîncărcare, iar aceasta la epuizare. Tu știi: Isus nu a lucrat cât doisprezece și a investit în ei pentru a le încredința responsabilități. Pentru a forma o echipă. Orice semn de epuizare în munca ta de conducere trebuie să te determine pentru a delega responsabilități, nicidecum să confunzi aceasta cu dedicarea. Poți fi dedicat, fără să ajungi epuizat, formându-ți o echipă. Crede-mă, dedicarea nu include epuizarea!

Concluzii

Cei mai mulți lideri știu că au nevoie de o echipă pentru a conduce în mod influent. Totuși, puțini conducători au format echipe eficiente. Care este cauza? Continuă să creadă în mod eronat cu privire la ei înșiși, cu privire la alții și cu privire la conducere. Tu ai putea îmbrățișa convingerile prezentate mai sus și ai putea forma o echipă. Ce zici? Dacă ai nevoie de ajutorul meu, nu ezita să mă contactezi: [email protected]

 

Nota de subsol:

[1]http://consciousmagazine.co/consciousdaily-aug05-2015/, accesat în ziua de 8 august 2018

Ultimele postari ale lui Doru Cîrdei (vezi toate)
Distribuie pe Facebook
Author: Doru CîrdeiPastor Coordonator al Bisericii „Filadelfia” Chișinău Doru Cîrdei, originar din România, a fost chemat în calitate de misionar în Republica Moldova, în anul 1993. De atunci, îndeplinește funcția de secretar general al Uniunii Penticostale din Moldova, a fost folosit de Dumnezeu alături de alți oameni deosebiți la înființarea Bisericii Filadelfia din municipiul Chișinău, a Centrului Creștin Betania (orfelinat de tip familial), a Liceului Creștin Elimul-Nou, precum și a altor biserici noi. Este căsătorit cu Nadia, împreună sunt părinții a patru copii, a obținut titlul de master în biblie și teologie (Evangel Theological Seminary, Kiev, Ucraina), iar în prezent este pastorul coordonator al Bisericii Filadelfia din municipiu Chișinău, Republica Moldova.

Postează un comentariu