În contextul bisericesc actual, obținerea întâietății în conducere devine adesea miza dinamicii relațiilor frățești (de multe ori acestea se transformă, simplu, în relații electorale). Tot mai mulți lideri își doresc să fie numărul unu și din păcate pentru acest țel își dedică timpul, slujirea și darurile de sus cu care au fost înzestrați. Parcă tot mai rar ne este dat să vedem Sauli ascunși printre vase, Moise dornici să devieze în altă parte responsabilități conducătoare, sau Aroni și Huri susținându-și mai-marele în momentele delicate.
În cazurile mai nefericite aspiranții la poziția întâi vor exulta de fiecare dată când liderii lor vor spune o vorbă nepotrivită, vor lua decizii nepopulare sau vor manifesta vreo formă de slăbiciune – fiind harnici în disponibilitatea de a taxa fiecare pas greșit al acestora. Nu, nu vorbesc aici despre politica parlamentară și relațiile dintre putere și opoziție, ci recunosc astfel de atitudini și în spațiul sacru al slujirii. Aspirații de felul acesta s-au înfiripat în inimile credincioșilor încă de pe vremea primilor ucenici, deci nu mă miră că sunt atât de prezente și astăzi printre noi.
Pe de altă parte, este firesc și de așteptat ca orice lider capabil/înzestrat să își dorească să slujească la potențialul său maxim și astfel se explică tendința oarecum naturală de a aspira la poziția de întâietate ce favorizează o altfel de dezvoltare.
Apoi, cele mai multe cărți, cursuri și seminarii pe tema conducerii formulează sistematic experiențe și învățături ale unor lideri de primă linie adresate, evident, potențialilor lideri de primă linie. Chiar și cele mai bune materiale despre conducere îl au în centru pe lider și, deși nu este specificat, este vorba de obicei despre liderul de pe poziția întâi.
Dar ceilalți? Ceilalți învață și ei cum să se dezvolte ca lideri pentru poziția întâi, chiar dacă probabil toată viața vor sluji în poziții secundare – și asta poate crea o problemă în cadrul echipei de conducere (probleme de frustrare, competiție, agende personale, comunicări trunchiate etc.). Cred că este o nevoie tot mai stringentă de a acorda atenție specifică liderului de poziție secundă. El constituie majoritatea în echipa de conducere din biserici. De el depinde reușita liderului principal. O astfel de poziție nu este mai lipsită de onoare și nici mai puțin importanță decât cea dintâi. Însă are provocările ei specifice. Dar și beneficii pe măsură. Despre acestea, însă, data viitoare.
Cluj-Napoca. A studiat teologia la Institutul Teologic Penticostal București (Licență - 2000), Lampeter University of Wales UK (MA - 2007) și ULBS (PhD - 2014). Este autor de cărți de teologie și spiritualitate creștină (Revelație și relevanță, Demascarea ispitei, Dinamica toleranței). Dinu este căsătorit cu Persi, împreună cu care au doi copii minunați, Abel și Sonia.
- Liderul (in)vizibil – o meditație sensibilă - octombrie 26, 2023
- Starul din Betleem – meditație despre conducere - decembrie 20, 2021
- Meditație despre leadership în contextul Învierii - mai 8, 2021
