Nu există comentarii încă

În conducere, excelența face diferența

Liderii influențează oameni pentru a face anumite lucruri. Liderii excelenți îi influențează pe oameni să facă anumite lucruri, la cel mai înalt nivel. Conducerea intențională include două ingrediente esențiale: determinarea obiectivelor și stabilirea standardelor. În mod logic, oamenii care l-au luat în serios pe Dumnezeu ar trebui să demonstreze aceasta în munca lor.

Regele Solomon a organizat regatul și serviciile de la Templu la un așa nivel, încât regina din Seba a rămas foarte impresionată în timpul vizitei ei la Ierusalim (1 Regi 10:5). Apostolul Pavel credea că Biserica trebuie să aibă influență în lume atât prin acțiunile ei, cât și prin calitatea acțiunilor ei – “ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Cu toate acestea, marea majoritate a celor angajați în actul conducerii spirituale sunt preocupați, în cel mai bun caz, de acțiunile care trebuie organizate, neglijând nivelul la care acele acțiuni sunt organizate și îndeplinite. Aceasta generează o cultură a mediocrității și a apatiei care știrbește autoritatea bisericii în localitate și, prin urmare, împiedică îndeplinirea scopului ei. Iată câteva modalități de promovare a culturii excelenței în conducere:

Redefinește-ți motivația

De ce faci ceea ce faci? În cazul în care răspunsul tău este ceva de genul “deoarece vreau să fac voia Domnului”, trebuie să știi că nu-ți poți permite să faci orice, oricum. Trebuie ca:

a. Să fii selectiv – să faci ceea ce satisface în modul cel mai eficient așteptările Domnului;

b. Să fii performant – să pui suflet în ceea ce faci, urmărind excelența.

Este regretabil că pentru un număr prea mare de lideri “ca pentru Domnul” nu înseamnă nimic special. Acest lucru este cu atât mai serios, cu cât îți dai seama că ești lider și alții te urmează. Pentru mine este clar, dacă ceva nu merită făcut la un nivel excelent, pur și simplu, nu merită făcut. Din acest motiv lista responsabilităților mele nu este lungă.

Planifică-ți acțiunile

Mediocritatea își are rădăcinile în decizii luate în ultimul moment. Din păcate avem tendința de a îmbrăca în haine super-spirituale această iresponsabilitate, numind-o inspirație.
Să recunoaștem: Dumnezeu are un plan și El lucrează conform planului Său. Oamenii Săi de încredere iau în serios planul lui Dumnezeu și își planifică acțiunile pentru a se armoniza cât mai bine cu planul Divin.

Cultivând planificarea pe termen lung (3-10 ani), precum și cea pe termen scurt (1-12 luni), ai șanse mult mai mari să faci ceea ce trebuie, din perspectiva lui Dumnezeu, așa cum trebuie, pentru a-L onora pe El.Eu nu-mi pot permite să ignor responsabilitatea de a cere călăuzirea lui Dumnezeu pentru planificare. Cei care mă urmează apreciază faptul că le comunic din timp itinerarul.

Clarifică-ți standardele

Dacă nu știm în ce constă reușita, desigur că nu avem de unde să știm dacă am reușit sau am eșuat. Liderii deosebit de influenți și-au definit în mod explicit standardele, le practică și le comunică celor din sfera lor de influență și creează o cultură a excelenței.
Calitatea serviciilor oferite vorbește despre motivația acțiunilor noastre și despre seriozitatea planurilor noastre, mai mult decât ne gândim. Dr. Martin Luther King a spus:

 

“Dacă nu pot face lucruri mărețe, pot face lucruri mici într-o manieră măreață.”

Pentru mine, excelența constă în a face ceea ce poți mai bine, administrând resursele de care dispui, în contextul în care te afli, pentru a îndeplini obiectivele stabilite.

Evaluează-ți reușita

Mulți lideri refuză evaluarea, sau o fac într-un mod superficial și general. Suntem mai curând ispitiți fie să supraestimăm reușita, fie să o subestimăm. Ne putem lamenta că totul este în zadar, nesatisfăcător și, de asemenea, ne putem lăuda cu ceea ce, în realitate, nu am fost în stare să facem. Procesul regulat de evaluare ne oferă posibilitatea de a cunoaște ceea ce am reușit și trebuie să repetăm și ceea ce nu ne-a reușit și trebuie să corectăm și să dezvoltăm.

În munca mea de conducere, evaluarea săptămânală, lunară, trimestrială și anuală este calea spre o cunoaștere obiectivă a realității, și, în același timp, cea a actualizării în vederea îmbunătățirii calității. A acționa înseamnă a supraviețui, însă a acționa în mod excelent înseamnă a influența.

Perfecționează-te continuu

O mare parte dintre liderii mediocri au fost lideri excelenți în trecut însă, ceva s-a întâmplat cu ei. Atitudinea lor s-a deteriorat, planificarea lor este restantă, standardele lor au devenit confuze, iar evaluarea lor este în paragină.

Tu nu-ți poți permite să te plafonezi. Trebuie să fii preocupat de propria-ți dezvoltare continuă și a oamenilor pe care îi inspiri, pe care îi influențezi. Evaluarea regulată trebuie să genereze o filozofie a perfecționării regulate. Caută soluții, cere sfaturi, probează noi metode, fă orice, pentru a-ți continua perfecționarea. Excelența nu este un titlu sau un statut. Ea este un proces, un mod de viață. Eu sunt unul dintre cei care și-a propus să învețe din eșecuri, din succese, de la cei cu experiență, precum și de la începători. Voi continua să mă perfecționez!

Concluzii

Suntem privilegiați să fim reprezentanții oficiali ai lui Dumnezeu. El este perfect. Desigur, nu suntem perfecți și nu vom fi perfecți de această parte a veșniciei. Însă, putem deveni lideri excelenți. Putem conduce echipe excelente și putem obține rezultate excelente. Totul depinde de motivația, planificarea, standardele, evaluarea și dezvoltarea noastră. Curaj, excelența face diferența!

Ce zici despre acest articol? Crezi că te pot ajuta în vreun fel? Mă poți contacta prin email: [email protected]

Ultimele postari ale lui Doru Cîrdei (vezi toate)
Distribuie pe Facebook
Author: Doru CîrdeiPastor Coordonator al Bisericii „Filadelfia” Chișinău Doru Cîrdei, originar din România, a fost chemat în calitate de misionar în Republica Moldova, în anul 1993. De atunci, îndeplinește funcția de secretar general al Uniunii Penticostale din Moldova, a fost folosit de Dumnezeu alături de alți oameni deosebiți la înființarea Bisericii Filadelfia din municipiul Chișinău, a Centrului Creștin Betania (orfelinat de tip familial), a Liceului Creștin Elimul-Nou, precum și a altor biserici noi. Este căsătorit cu Nadia, împreună sunt părinții a patru copii, a obținut titlul de master în biblie și teologie (Evangel Theological Seminary, Kiev, Ucraina), iar în prezent este pastorul coordonator al Bisericii Filadelfia din municipiu Chișinău, Republica Moldova.

Postează un comentariu