1

Latura ascunsă a slujirii

Slujirea in Biserica seamana cu Luna de pe cer. Are o fata vizibila pentru toata lumea si o fata invizibila pentru privitorii obisnuiti, dar vizibila pentru cei ce ajung aproape de ea. Latura vizibila este aceea care naste poezia, este partea romantica a lunei, cea pe care indragostitii o promit iubitelor lor. Latura ascunsa este latura despre care nu prea vorbeste nimeni.

Ei bine, cam la fel se intampla si cu slujirea. Fratii si surorile intra in ea avand o viziune romantica asupra ei. Impresia celor mai multi despre slujire este formata in prima faza de stralucirea fetei vizibile, de aura pe care ea o raspandeste. Bineninteles ca nu dureaza mult pana cand ajung sa experimenteze latura ascunsa a acesteia.

Deoarece nimeni nu i-a pregatit pentru asta, destul de multi nu reusesc sa treaca de clipa adevarului.  Anume faptul ca slujirea si critica sunt tovarasi nedespartiti.

Asa ceva este de neconceput pentru multi care intra in slujire manati de cele mai bune intentii si se asteapta numai la apreciere si incurajare. Faptul ca sunt criticati si sluijrea lor este comentata pe la colturi ii loveste drept in inima, ceea ce de multe ori se lasa (din pacate) cu parasirea slujirii si stagnarea pe o linie moarta.

Dar ceea ce ar trebui sa constientizam cu totii este faptul ca cel care slujeste devine persoana publica, iar cel ce devine astfel vizibil este expus privirilor din toate unghiurile si este judecat de oameni care au standarde  si pareri diverse.

Prima concluzie este clara, si anume ca nici un om sau slujitor nu poate sa treaca testul acceptarii si aprobarii tuturor celor din jur. Iar asta presupune ca orice slujitor este expus criticii si comentariilor dezaprobatoare.

A doua concluzie este aceea ca este normal ca slujitorii sa fie criticati (nu traim intr-o lume perfecta, si nici intr-o biserica perfecta, iar slujitorii nu sunt nici ei perfecti).

A treia concluzie este aceea ca pentru a rezista in slujire pe termen lung iti trebuie un anume fel de maturitate spirituala, psihologica si emotionala.

Orice fel de imaturitate devine o veriga slaba si cauza a parasirii lucrarii.

Imaturitatea emotionala il va face pe cel care slujeste sa nu reziste presiunilor negative si durerilor aferente (dezamagiri, descurajari, jigniri, nerecunostiinta, etc.). Daca intrii in lucrare avand complexe de inferioritate, orice remarca negativa va avea asupra ta efecte devastatoare.

Imaturitatea psihologica il poate face pe cel care slujeste sa intre in lupte inutile legate de imagine si reputatie. Orice atingere adusa „bunului sau nume” va naste in el ganduri de razbunare (care se pot manifesta chiar prin abandonarea lucrarii), resentimente, si dorinta excesiva de a demonstra ca are dreptate.

Imaturitatea spirituala il face pe cel care slujeste incapabil sa inteleaga natura razboiului spiritual in care a intrat atunci cand s-a hotarat sa se implice in lucrare. Intr-un astfel de caz, atunci cand este criticat si lovit, slujitorul nu poate vedea componenta spirituala a conflictului, deoarece ramane blocat pe componenta sufleteasca, umana, orizontala. El este incapabil sa vada inclestarea din vazduh, intre ingerii lui Dumnezeu si ingerii lui Satan. Este total incapabil sa aplice in viata lui lectia crucii si a lepadarii de sine. Pentru el este o nebunie sa creada ca prin acea critica, prin acea jignire, prin acel „noroi”, Dumnezeu lucreaza pentru a-l aduce la un nou nivel al slujirii, la un nou nivel de spiritualitate… prin curatirea motivatiilor si prin lepadarea de sine. Cu alte cuvinte, el nu poate intelege cum se poate ca rastignirea sa si triumful „dusmanilor”  sa genereze o viata noua, o inviere a lucrarii… nu poate intelege cum se poate ca prin cruce sa iasa biruitor…

Atunci cand te confrunti cu critica, trebuie sa faci o cernere a ei. Trebuie in primul rand sa discerni critica nefondata (nedreapta) de critica fondata (dreapta). Desi ambele genuri de critica te dor, este foarte posibil ca cea nedreapta sa te scandalizeze si sa fie principalul motiv pentru care esti ispitit sa parasesti lucrarea. Ei bine, eu te indemn ca fata de acest gen de critica sa adopti atitudinea exprimata de zicerea „cainii latra, ursul merge”. Cu timpul vei invata sa ignori critica nedreapta.

Acum haide sa vorbim de critica care ti se aduce pe drept. Ei bine, si aici trebuie sa faci o deosebire. Exista o parte din critica fondata pe care o poti indeparta prin indreptarea cauzelor care au nascut-o (nu a persoanelor, cum ai fi ispitit sa faci). Atunci cand constati ca ai fost criticat pe drept, cel mai bun lucru pe care-l poti face este sa o accepti, sa te pocaiesti, sa-ti recunosti greseala inaintea celor care ti-au semnalat-o, si sa faci tot ce tine de tine pentru a te indrepta. Accepta faptul ca atat timp cat traiesti si slujesti vei face si greseli, fapt care iti va aduce critici. Nu faptul ca faci greseli este problema principala, ci recunoasterea sau justificare lor devine punctul de cotitura a vietii si slujirii tale. Justifica-le si te autocondamni la plafonare sau chiar decadere spirituala. Recunoaste-le si indreapta-le si vei creste tot mai mult spiritual.

Acum vreau sa-ti spun ca vor fi critici fondate pe care trebuie sa ti le asumi ca pe un pret platit limitarilor tale personale. Oricine ai fi si oricat te-ai dezvolta, ai totusi puncte slabe, anumite lucruri la care nu excelezi, anumite scapari inerente slabiciunii umane. Invata sa traiesti cu ele. Aici nu vorbesc de pacate, ci de limite care te fac sa nu te ridici la asteptarile justificate ale unora.
Hai sa-ti dau un exemplu din viata mea. Eu sunt un introvertit. O urmare a temperamentului meu este aceea ca atunci cand sunt framantat de vreo problema sau cand sunt adancit in ganduri, pot trece pe langa tine, ma pot uita la tine si totusi sa nu te vad. Pare greu de crezut pentru un extrovert, dar orice introvert stie la ce ma refer. Eu de fapt ma uit „prin tine” si nu „la tine”. Este usor sa-ti inchipui ce fel de critici si comentarii mi-a adus aceasta limitare a mea. Am fost acuzat ca sunt mandru si nu salut fratii atunci cand trec pe langa ei, ca ma fac ca nu ii vad, sau ca am ceva cu anumite persoane.  Ei bine, sunt constient ca oricat ma voi stradui, tot o sa am scapari si pe viitor, asa ca am invatat sa accept acest gen de critici ca pe un pret platit limitarilor mele personale.

In incheiere, vreau sa te incurajez sa nu parasesti slujirea datorita criticilor, ci mai degraba sa le vezi ca pe niste sculptori care daltuiesc in tine chipul lui Hristos, daca vei stii sa faci deosebirile si daca vei alege sa inveti lectia dureroasa a lepadarii de sine si a purtarii crucii.

Aceasta este latura ascunsa a slujirii

Ultimele postari ale lui Laurentiu Funieru (vezi toate)
Distribuie pe Facebook
Author: Laurentiu FunieruCoordonator Strategic al Bisericii „Efraim” Târgoviște Funieru Laurențiu, născut pe 25 noiembrie 1964. Actualmente locuiește în Târgoviște unde slujește full-time de peste 10 ani în cadrul Bisericii Efraim. A absolvit Institutul de petrol și Gaze în anul 1991. În timpul studenției l-a cunoscut pe Dumnezeu, lucru care i-a transformat viața. După 10 ani de la convertire a simțit chemarea lui Dumnezeu pentru slujire, dedicându-se cu normă întreagă acesteia. A –absolvit un Master of Arts în anul 2013 de la TCM International Institute. La ora actuală slujește în cadrul echipei de conducere a bisericii Efraim ocupându-se cu predicarea, crearea de materiale pentru studiu și planificare strategică.

Comentariu (1)

  1. Reply
    Madalinspune

    Foarte real si incurajator. Acum informatia este buna , practica insa tine foarte mult de gradul de maturitate a slujitorului, exact cum a punctat si autorul!! Multumim ptr info!! Fiti binecuvantati!!

Postează un comentariu